Bărbat de 62 de ani, prins la furat din maşini

285
Bărbat de 62 de ani, prins la furat din maşini - barbatde62deani-1638451032.jpg

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au surprins, în flagrant delict, în noaptea de 1 decembrie, în jurul orei 3.40, pe aleea Capidava, un bărbat de 62 de ani, în timp ce ar fi pătruns într-un autoturism, lăsat neasigurat, de unde ar fi sustras produse electronice și cosmetice.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, a fost recuperat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Pentru a preveni astfel de fapte, polițiștii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să nu lase niciodată cheile în contact şi să asigure autoturismul, chiar dacă lipsesc din el doar câteva minute. „Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate şi, eventual, supravegheate, verificând sistemele de închidere; cuplaţi alarma şi verificaţi dacă roata de rezervă şi portbagajul sunt asigurate corespunzător. Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare, cum ar fi genţi, poşete, borsete, îmbrăcăminte sau produse electronice. Evitaţi să păstraţi în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a maşinii,documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare. De asemenea, este indicat să montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt”, precizează recomandă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5492 secunde