Mai multe ştiri online:

Bărbat căutat de polițiști pentru audieri, în cazul mai multor infracțiuni de înșelăciune

Ştire online publicată Miercuri, 30 Ianuarie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța fac un apel către constănțeni să-i ajute să găsească un bărbat care ar putea deține informații importante referitoare la un caz de înșelăciune. Acesta este așteptat la audieri, întrucât ar putea cunoaște detalii pentru soluționarea unui caz înregistrat la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.


Cercetările se desfășoară într-un dosar penal privind falsificarea unui act de identitate și, mai apoi, utilizarea acestuia pentru deschiderea unui cont bancar, ocazie cu care au fost comise mai multe infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declarații și fals privind identitatea.


„Orice persoană care poate furniza detalii cu privire la bărbatul din imagine este rugată să apeleze numărul de telefon 0241/502.175, cu precizarea că i se va asigura confidențialitatea și nu îi va fi divulgată identitatea, nefiind necesar să participe la activități procedural. Informațiile pot fi furnizate și prin intermediul serviciilor de poștă electronică, pe adresa cabinet@ct.politiaromana.ro”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7896 secunde