Bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de furt, identificați de polițiști

136

Articole de la același autor

Doi bărbați s-au ales cu dosar penal, fiind cercetați de polițiști pentru furt. Incidentele s-au petrecut luni, 9 iulie, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.


Astfel, în cursul zilei 9 iulie, în jurul orei 16, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din București, care ar fi sustras, unei femei, de 44 de ani, telefonul mobil. Se pare că bărbatul a profitat de faptul că femeia a lăsat telefonul nesupravegheat, în timp ce se afla pe terasa unui imobil, unde erau ambii cazați, și l-a sustras. Sesizați de victimă, polițiștii constănțeni l-au depistat în scurt timp pe bărbat, în zona gării din stațiunea Eforie, găsind asupra acestuia bunul sustras. În cauză, polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


De asemenea, tot luni, un băiat de 16 ani a fost prins după ce a furat un bluzon dintr-un centru comercial. Articolul vestimentar, în valoare de 79 de lei, a fost găsit asupra tânărului și predat societății comerciale respective. Băiatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2843 secunde