Durere de mamă

"Băieții mei au murit înecați în urmă cu 7 ani și nimeni nu e responsabil?"

1264

Articole de la același autor

Îndurerată, o mamă din Valu lui Traian încă speră să le facă dreptate copiilor ei, care au murit înecați, în urmă cu șapte ani, într-un bazin de colectare a apelor pluviale de pe Autostrada Soarelui. Anchetatorii au clasat dosarul penal, concluzionând că decesele au fost accidentale. 


Victor Cosmin Tătaru, de 11 ani, și Alexandru Antonio Zoița, de 12 ani, erau frați de mamă, iar în urmă cu aproape șapte ani, într-o după-amiază călduroasă din iulie 2013, au plecat de acasă, de pe strada Pădurii din localitatea Valu lui Traian, spunând părinților că merg la joacă. 


"Era sâmbătă, eu am fost de dimineață cu căruța la pădure, să adun crengi. Pe la prânz, copiii au mâncat, s-au spălat și au spus că vor să iasă. Cel mare a plecat în papuci și cu un skateboard, iar cel mic a spus că merge la fotbal. Și au plecat… 
După-amiază, am ieșit să îi căutăm, dar nu erau prin zonă. Ne-am îngrijorat și am plecat după ei. I-am căutat peste tot, pe unde știam că aveau obiceiul să umble. Am mers inclusiv pe câmp, de am întrebat ciobanii de ei. Duminică, la fel. Cel mic mai plecase de acasă, rămăsese peste noapte la o colegă. Atunci am fost la Poliție, am reclamat dispariția, dar a doua zi l-am găsit. Iar atunci polițiștii mi-au spus să nu mai merg să reclam decât după 24 de ore. Așa că i-am spus soțului, dacă până luni nu îi găsim, la prima oră merg la Poliție să anunț. Peste tot i-am căutat și pe cine întâlneam, lăsam numărul meu de telefon, ca în caz de îi vede, să mă anunțe", își amintește Magdalena Tătaru. 


Luni, în jur de ora 10.30, un cunoscut a anunțat-o să meargă la marginea localității, căci în bazinul de colectare a apelor pluviale de pe Autostrada A2 au fost găsiți doi copii înecați. 


"Am mers cu inima strânsă, ce să caute ei acolo?!", a povestit femeia despre clipele teribile. 
Ajunsă la bazin, împreună cu familia, sumbrul scenariu s-a confirmat. Băieții ei, Victor și Alexandru, erau scoși din apă de oamenii legii. Veniseră la scăldat, intraseră printr-o spărtură în gardul de sârmă, iar pe marginea apei încă puteau fi văzute hainele și încălțămintea lor. 


Dosarul penal - închis în 2017 
Ce a urmat nu i-a adus liniștea mamei îndurerate, ba din contră. Oameni simpli, familia Tătaru a apelat la un avocat pentru a-i ajuta în ce însemna demersul legal pentru a soluționa împrejurările morții celor doi copii. 
"Am plătit o avocată, pe care am găsit-o la Barou, i-am dat 1.200 de lei. Dar nu ne-a ajutat cu nimic. Mi-a tot spus că va merge până în pânzele albe să ne ajute, dar nu ne-a mai răspuns la telefon", a continuat femeia. 


Anchetatorii au deschis dosarul penal 11698/P/2013, dar cercetările au avansat anevoios. 


"Nu ne-au chemat la audieri până nu am mers noi să întrebăm ce se întâmplă. Abia după patru ani ne-au luat o declarație, iar apoi iar nu am mai știut nimic despre ce se întâmplă", a mai relatat Magdalena Tătaru. 


Între timp, au fost eliberate și rezultatele necropsiei și analizelor histopatologice, care au stabilit că cei doi minori au murit prin asfixie mecanică înec în apă dulce. Ba mai mult, analizele au evidențiat prezența alcoolului în sânge, în momentul decesului. În cazul lui Victor, s-a constatat o alcoolemie de 0,45 grame alcool pur la mie, iar la Alexandru, o alcoolemie de 0,30 grame alcool pur la mie. 


"Dar polițiștii mi-au spus că puteau să fie multe alte explicații, nu doar alcool", spune femeia. 
În 2017, dosarul penal a fost clasat. "Dosarul a fost soluționat prin ordonanța procurorului din 2.05.2017, fiind dispusă o soluție de clasare, în baza art. 16, al. 1, lit. B, teza I Cod procedură penală, întrucât s-a constatat că fapta nu este prevăzută de legea penală", ne-au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 


Întrebări fără răspuns 
Concluzia anchetatorilor nu răspunde însă numeroaselor întrebări ridicate de mama îndurerată. 
"Nu am știut că dosarul a fost închis, nu ne-au anunțat. Ei spun că nu este nimeni responsabil, dar nu se poate! Bazinul acela ar fi trebuit să fie împrejmuit, dar din gard lipseau părți bune. Apoi, nu era nicăieri un semn cu «Accesul interzis», abia după moartea băieților mei au montat unul", a subliniat femeia, cu referire la condițiile în care era asigurată siguranța la bazinul de colectare a apelor pluviale, aparținând de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 


Drept pentru care, femeia este hotărâtă să facă demersurile pentru ca ancheta privind moartea băieților ei să fie redeschisă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4186 secunde