Băiatul rănit în poligonul de la Topraisar, operat de medicii constănțeni

393
Băiatul rănit în poligonul de la Topraisar, operat de medicii constănțeni - proiectil-1344459091.jpg
Starea băiatului de 15 ani căruia, marți, i-a explodat un proiectil în brațe în poligonul unității militare 01737 din Topraisar este mai bună, spun medicii, față de ziua producerii evenimentului, dar va trebui să treacă prin mai multe etape terapeutice pentru o refacere completă.
Dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că tânărul prezintă un traumatism major la mâna stângă și că se află în operație. "La ora actuală, băiatul este în sala de operații, se fac niște incizii de degajare pentru sindrom de compresie la nivelul mâinii stângi și are fracturi multiple la nivelul oaselor mâinii. Chirurgii plasticieni împreună cu cei de la chirurgie pediatrică au făcut o echipă complexă și îl tratează pe copil. Pacientul mai are leziuni, dar superficiale, la nivelul tegumentelor și câteva plăgi faciale", a explicat dr. Grasa.
Cu toate acestea, directorul medical al unității sanitare a precizat că, față de ieri, starea băiatului s-a mai îmbunătățit. "Sperăm ca evoluția să fie în continuare bună, cu rezervele de rigoare", a adăugat medicul.
Pe de altă parte, reprezentanții unității militare nici usturoi nu au mâncat nici gura nu le miroase! Aceștia au declarat că au cunoștință de producerea unui incendiu pe poligonul lor de trageri, neîngrădit ori păzit de cineva, nicidecum de existența vreunei persoane rănite. Inconștiența și neglijența acestora nu poate fi sancționată decât de reprezentanții Parchetului Militar care efectuează în continuare cercetări vizavi de gravul accident ce a avut în ograda unității.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Iulie 2012
Stire din Cetățenești : Simptomele polipilor nazali
Luni, 16 Iulie 2012
Stire din Cetățenești : "Eu v-am făcut, eu vă omor!"
Pagina a fost generata in 0.4101 secunde