B-dul Ferdinand, străzile Traian și Mihai Viteazu, sensuri unice. Se schimbă sistematizarea rutieră în Constanța
Articole de la același autor
"Trebuie încurajat sistemul cu sensuri unice"
Între Serviciul Rutier și Primăria Municipiului Constanța există un parteneriat prin care au loc discuții și sunt căutate cele mai bune metode pentru o sistematizare care să nu încurce traficul, ci să-l fluidizeze, ceea ce nu se poate spune despre situația din prezent.
"Bulevardul Ferdinand și strada Traian ar putea deveni sensuri unice și bandă de circulație pe Ferdinand, special pentru transportul în comun, care să continue pe strada Mircea cel Bătrân. Acum, pe bulevardul Ferdinand sunt 4 benzi de circulație, dintre care prima doar pentru transport în comun, două pentru restul mijloacelor și pe cea de-a patra bandă, de la Gară către mare, doar pentru transportul în comun. Cred că trebuie să fie încurajat extrem de mult sistemul cu sensuri unice", a declarat pentru "Cuget Liber", comisarul șef Constantin Dancu, șeful Serviciului Rutier Constanța.
"Se vor face o serie de studii"
Deși nu a dorit să ofere declarații oficiale pe această temă, Decebal Făgădău a confirmat faptul că în municipiul Constanța vor avea loc o serie de schimbări și că marele său proiect constă într-un Masterplan de transport care să ajute și să schimbe fața orașului. Pe lângă sistematizarea rutieră, edilul a vorbit și despre închiderea traficului din centrul vechi al Constanței, dotarea cu mobilier urban și aparate fitness în mai multe zone, cât și închiderea temporară a traficului pe promenada din stațiunea Mamaia.
"Intenționăm să facem benzi speciale pentru transportul în comun. Vrem să încurajăm transportul în comun. Sunt două transporturi care trebuie încurajate în Constanța: bicicletele și transportul în comun. În plus, la stadiul de plan ar fi și transformarea străzii Mihai Viteazu tot în sens unic, însă până ca acest lucru să devină realitate se vor face o serie de studii, inclusiv cel de trafic, care ar putea oferi autorităților mai multe detalii dacă este sau nu o mutare bună", a mai adăugat comisarul șef Constantin Dancu.
Schimbări vor surveni și la intrarea în stațiunea Mamaia. Dacă pe timpul sezonului estival, șoferii care intrau în stațiune erau obligați să conducă până la primul sens ca să întoarcă spre municipiul Constanța, începând de săptămâna viitoare această restricție nu mai este valabilă. Astfel, șoferii vor putea intra și ieși din stațiunea Mamaia prin zona fostelor bariere. În plus, traficul din Mamaia a trecut la regulile de toamnă și tot de săptămâna viitoare, șoferii vor putea circula cu o viteză legală de 70 km/h.
Comentează știrea
Bai retardatilor pe Ferdinand se circula destul de fluent de ce sa-l faci cu sens unic... Mai bine ati baga bani sa reparati soselele ca sunt un dezastru.
Si str.Unirii ar trebui sa fie cu sens unic.Masinile sa aiba benzi de parcare,iar trotuarele sa fie pentru pietoni.In momentul de fata pietonii circula pe sosea iar trotuarele au devenit parcari.Multi copii care merg spre scoli,parinti cu carucioare care fac slalom printre masini,sunt in pericol.Plus trotuarele numai gropi.
Minciuni si iar minciuni orașul este terminat nu sunt in stare sa facă 10 giratorii sa rezolve problema !!!de parcări nu mai vorbim ...
este buna ideea, la cat mai multe strazi cu sens unic - si cele din cartierele de blocuri inghesuite si chiar si in cele de case (coiciu)
Reginditi circulatia pe str Mihai Viteazu,in special ,portiunea Ferdinand/Ctin.bratescu.SEns unic,limitatori de viteza,marcaje vizibile,reglementarea intersectiei Ctin. Bratescu/M.Viteazu. Zona a devenit de nelocuit din cauza trepidatiilor,vitezei excesive,a accidentelor. Tineti cont de parerile cetatenilor care stau in zonele respective. Stiu cel mai bine ce ar trebui fcut pentru flurnta, si siguranta.
E o prostie sa faci Traian, Mihai Viteazu sau Ferdinand cu sens unic. Ferdinandul are o circulatie fluida la orice ora, Mihai Viteazu este o artera destul de importanta intre oras si mare, daca o faceti cu sens unic pe unde mai mergem dinspre mare spre oras, spre casa de cultura? La fel si cu Traian, daca il faceti cu sens unic pe unde mai vine omu inapoi, ia Ferdinandu de la un cap la altu? Pt fluidizare, trimteti un agent de politie dimineata pana in 8:30 la liceul Traian, din cauza elevilor care traverseaza aiurea si a parintilor care isi lasa copilul in usa liceului se formeaza o coada pana aproape de intersectia de la gara uneori, fiind necesare 20-25 de minute pt un drum de maxim 5 minute.
Ar trebui sa va ganditi la o solutie pentru intersectia din Tomis 3, unde se formeaza coloane interminabile mai ales la orele de vârf. Nu este normal sa stai intre Dacia si Tomis 3 un sfert de oră! Mai repede ajungi pe jos!
Titlu fals: Nu sint sensuri unice, sint, deocamdată, doar niste păreri exprimate. Deontologia, săraca...
Superoferta cu castiguri imediate! Iata in sfarsit o oferta noua, interesanta si profitabila prin care aveti posibilitatea reala de a castiga bani simplu, fara recrutari de oameni, fara batai de cap. Pur si simplu functioneaza! Va asteptam sa cereti mai multe detalii la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN