Avocatul Cătălin Filișan a dat Restartul! În orașul sufocat de buruieni, a... răsărit o „bijuterie” de parc

1692
5 iunie – Ziua internațională a mediului înconjurător.

5 iunie – Ziua învățătorului.

5 iunie 2021 – ziua din care Constanța are un nou parc, pare-se unicul inaugurat de la Revoluție încoace.


Ziua în care zeci de constănțeni au venit să vadă cu ochii lor o „bijuterie” de parc. Și care ne-au declarat că au venit să se bucure de o oază de mare încântare, într-un deșert de dezamăgiri. „Asistăm la decăderea frumuseții orașului natal năpădit de buruieni”, ne mărturisea, cu vădită tristețe, un participant la eveniment.

Ovidius Park sau parcul de la Campus, cum va fi recunoscut, este rodul colaborării dintre Universitatea „Ovidius” și echipa Constanța Restart. Echipă care pornea la drum, adică plantat de copaci, în urmă cu trei ani, condusă fiind de avocatul Cătălin Filișan, între timp devenit decanul Baroului de Avocați Constanța.




Cei patru platani plantați în vecinătatea Tribunalului și un stejar roșu în fața Judecătoriei Constanța, de la sfârșitul lunii martie 2018, aveau să fie RESTART-ul pentru avocatul Cătălin Filișan într-un demers care a impresionant comunitatea constănțeană. O lună mai târziu, în aprilie 2018, cu acordul șefului Serviciului Administrare Spații Verzi din Primăria Constanța - George Coman, împreună cu câțiva colegi din Baroul Constanța, a reușit să planteze 30 de platani, 30 de catalpe și 30 de paltini în cartierul Km 4-5, pe un teren limitrof magazinului Lidl. Iar poveștile frumoase au continuat și în parcul de la Gară, și în cel din Tomis II, și în Tăbăcărie, și în Campusul Universității „Ovidius”.



În esență, un simbol al muncii în echipă

Constanța Restart nu este altceva decât o echipă mânată de dorința de a demonstra că puterea schimbării stă în mâinile oamenilor, o echipă care sâmbătă, 5 iunie 2021, a scris istorie pentru Constanța și constănțeni. Pentru că Ovidius Park este dovada vie a faptului că mai există șanse să izbăvești într-un noian de piedici. Un parc a cărui poveste a început în 2019, atunci când peste 1.000 de constănțeni s-au alăturat echipei Constanța Restart în plantarea a 200 de copaci pe un teren aparținând Universității „Ovidius” Constanța.

„În cei peste doi ani de zile de când am demarat proiectul a trebuit să facem față unui număr foarte mare de propoziții și fraze care începeau cu NU: NU veți găsi teren, NU veți avea bani, NU vi se va elibera autorizație de construire, NU vor rezista copacii... Și am reușit ca acest șir foarte lung de NU să-l transformăm în DA... DA am găsit teren, DA am găsit finanțare, DA copacii sunt bine și nu ni se usucă, DA avem constănțenii care se bucură alături de noi. În realitate, șirul acesta de NU, pe care l-am transformat în DA, este mult mai lung!”, declara Cătălin Filișan la inaugurarea de sâmbătă, 5 iunie.



Întrebat ce ar trebui să înțeleagă constănțeanul din această atitudine civică, decanul Baroului Constanța a declarat că e necesară determinarea și mult suflet în tot ceea ce face și să-și găsească echipă alături de care să clădească așa ceva. „Pentru că tot ceea ce se vede în acest parc s-a făcut datorită muncii și eforturilor depuse de toată echipa Constanța Restart împreună cu echipa Universității «Ovidius». În esență, un simbol al muncii în echipă, un simbol al educației față de copiii noștri, un simbol care, peste ani, să dovedească faptul că împreună putem să predăm comunității o parte din munca noastră. Ajungând la o vârstă a maturității, toți cei care ne-am implicat aici, vrem să fim alături de comunitate fără niciun fel de alt interes la mijloc. Este modul prin care noi demonstrăm că suntem alături de comunitate și întoarcem către comunitate faptul că am fost născuți și crescuți aici, educați aici și ne dorim să rămânem împreună cu copiii noștri”.


Prezent la eveniment, rectorul Universității „Ovidius”, conf. univ. dr. Dan Mircea Iliescu, avea să dezvăluie că acesta este doar începutul, pentru că urmează amenajarea parcului din fața corpului A: „Cu aceeași echipă, și cu toți prietenii și sponsorii apropiați. Acolo deja este structură de parc, există alei, nu este nevoie de autorizație de construcție”.



Modest, Dan Dorofte este un fel de „mâna dreaptă” sau grădinarul preferat al echipei Constanța Restart, care sâmbătă, 5 iunie, avea să spună un mare adevăr: „Dacă parcul acesta ar fi fost făcut de Primărie ar fi costat de 20 de ori mai mult! Cătălin Filișan este 99% din acest parc. A știut să-și pledeze cauza și a demonstrat că este un om onest, care poate strânge alături o echipă și fonduri de care nu ne vine a crede. Este o dovadă vie pentru constănțeni că se poate face. Nu este pentru constănțeni, ci pentru a dovedi că fiecare își poate face acasă o bucățică de parc”.



De remarcat prezența la evenimentul de inaugurare a fanfarei RAJA care, condusă fiind de dirijor Inga Postolache, a reușit să întregească atmosfera de încântare a participanților.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5975 secunde