Avion prăbușit, un constănțean la bord. "Nu știu cine le-a dat aprobare de zbor"

1258
Avion prăbușit, un constănțean la bord.

Articole de la același autor

Cercetările în cazul avionului prăbușit la Nehoiu au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, un procuror îndreptându-se, la această oră, spre locul accidentului în care au murit două persoane, a declarat, în urmă cu puțin timp, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

"Nu știu cine le-a dat aprobare de zbor, vremea era absolut imposibilă, ploua și plafonul de nori era foarte jos", a mai spus Cozma, citat de Agerpres.

Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, avionul s-a prăbușit într-o zonă greu accesibilă, în arealul geografic al satului Valea Nehoiului, care aparține de orașul Nehoiu. Cozma a menționat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.

Condițiile meteo au fost nefavorabile în zona de nord a județului Buzău începând de marți seara, cu vânt și precipitații.

Una dintre victime este foarte posibil să fie constănțeanul Liviu Bucățică, fratele Corinei Martin, fosta șefă a Turismului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3821 secunde