"Avansări în rang" ale judecătorilor și procurorilor constănțeni

6562
1

Articole de la același autor

În aceste zile, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat rezultatele concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor. Dată fiind "criza" pe care Justiția o resimte din cauza lipsei forței de muncă din ambele categorii menționate, pe întreaga țară și în mod special la instanțele constănțene, prin acest concurs pot fi ocupate locurile rămase vacante, mai ales în urma pensionării unui număr mare de judecători.

Totodată, în urma acestor concursuri, se poate urmări gradul de pregătire al unor judecători și procurori.
De exemplu, la Curtea de Apel Constanța - secția penală, trebuie ocupate trei posturi de judecător. Cei mai bine pregătiți se dovedesc a fi, potrivit rezultatelor, Daniel Dinu, de la Tribunalul Prahova, Dan Iulian Năstase, de la Tribunalul Brașov (ce au optat pentru Curtea de Apel Constanța) care au luat nota finală 9,20, dar și Cristina Marcu și Damian Marius Mitea, ambii judecători la Tribunalul Constanța, care au luat, fiecare, nota 9,10.
Pentru că între cei doi trebuie făcută o departajare, se pare că aceea se va face pe baza vechimii în muncă, iar la acest capitol judecătorul Cristina Marcu dispune de atuul necesar. Pentru Secția Civilă de la Curtea de Apel Constanța cel mai bine pregătit se dovedește a fi magistratul Gabriel Sandu Lefter, de la Tribunalul Constanța, care a luat nota 9,60.
Există însă și magistrați din județul Constanța, care au luat note foarte mari, dar au ales să rămână la instanțele la care funcționează, așa cum este cazul judecătoarei Steliana Gabriela Iancu - președinta Judecătoriei Mangalia, ce a luat nota 9,90, ori al judecătorului Răzvan Arcadiu Vitoș, de la Tribunalul Tulcea, care a luat nota 9,75.
Printre judecătorii constănțeni care au dat concurs de promovare la instanțele superioare se mai află Teodor Viorel Gheorghe - Tribunalul Constanța, care a luat nota 8,75, Iulia Garofița Cosac Căr-bune - Tribunalul Constanța, care a luat nota 8,55, Mihaela Cristina Mocanu - Tribunalul Constanța - 8,35, Ciprian Coadă - Tribunalul Constanța - 8,25, Alexandru Petronel Iulian - Tribunalul Constanța - 8,00, Geta Cristina Ghernaja - Tribunalul Constanța - 8,00. Judecătoarea Beatrice Mariș, de la Tribunalul Constanța, a luat nota 7,80, dar a ales să rămână în continuare magistrat la Tribunalul Constanța, la fel și Elena Camelia Ciucă, cu nota 7,10. Magistratul Cornelia Dumitra, de la Tribunalul Constanța, a luat nota 6,65, iar judecătoarea Lavinia Magdalena Pătrăș-chioiu, de la Judecătoria Medgidia (care a cerut avansarea la Tribunalul București), a luat nota 8,85.
Note foarte bune au obținut și câțiva magistrați de la Judecătoria Constanța, care au solicitat avansarea, efectivă sau nu, la tribunal: Roxana Nicoleta Bacu - 9,65, Ionela Diana Faur - 9,50, Mihaela Lavinia Cîrciumaru - 9,15, Cristina Constantinescu - 9,15, Cristina Radu - 9,00.

Un procuror de la Mangalia a luat nota cea mai mare
În ceea ce privește rezultatele privind concursul de promovare a unor procurori, surpriza cea mai mare vine de la un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, respectiv Octavia Daniela Toader, care a luat nota 9,75. Ea a ales să rămână însă procuror în cadrul Parchetului din Mangalia și nu să lucreze, în mod efectiv, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Printre procurorii merituoși se mai află Mihaela Elena Mergeane, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care a promovat concursul cu nota 9,40, Liviu Ticovschi, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, tot cu 9,40.
Enumerăm în continuare și ceilalți procurori constănțeni care au participat la concurs: Carmen Ecaterina Tănase, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța - 8,75, Constantin Micu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța - 8,50, Mioara Fried - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța - 7,85, Zarafina Puiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (adjunc-tul primului procuror) - 7,20, Codruța Diana Drăgușelea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - 9,70, Corneliu Cristian Bordeianu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - 9,45, Florentina Diana Ilicea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - 8,80, Camelia Mădălina Hira - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - 8,35, Valentina Martin - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - 8,00.
Precizăm că anumite modificări ale notelor pot apărea în urma contestațiilor, care încă nu au fost rezolvate.
În baza locurilor existente vacante și a notelor obținute de procurori ori judecători cel puțin o parte din deficitul de personal exis-tent la nivelul instanțelor parchetelor constănțene poate fi rezolvat.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.508 secunde