€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Autoturism furat din Belgia, descoperit de polițiști la Constanța

Ştire online publicată Marţi, 24 Aprilie 2018. Autor: Sorin HULUBEI
La sfârșitul săptămânii trecute, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța – Compartimentul Furturi Auto, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat, pe raza județului Constanța, un autovehicul marca Ford, model Tourneo Connect, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. La volanul autovehiculului se afla cetățeanul român M.N., în vârstă de 52 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul este căutat de autoritățile din Belgia, acesta fiind declarat furat. Bărbatul a declarat că a dobândit autoturismul de la fosta concubină, care l-a rugat să-l vândă în România, însă acesta nu a mai returnat autoturismul pentru care nu deținea drept de proprietate.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 3.500 euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7795 secunde