Autopsiile celor doi muncitori uciși la Onești, făcute publice de medicii legişti
Articole recomandate
Poliţist testat la intrarea în serviciu, depistat că ar fi utlizat substanţe psihoactive
25 Aprilie 2024
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Gheroghe Moroșan, împreună cu soția lui, erau acasă în momentul în care un vecin, de la etajul 4, i-a sunat și i-a anunțat că în fosta lor locuință se află două persoane.
Acesta a fost momentul în care criminalul alături de soția sa, au plecat în grabă spre apartament.
În timpul audierilor, femeia nu a vrut să declare nimic.
Când a fost întrebată despre acele coliere care i-au fost găsite în geantă, având în vedere că și anchetatorii au luat în calcul varianta premeditării, aceasta a declarat că sunt niște obiecte obișnuite, ca toate celelalte pe care le are în geantă.
De aici, oamenii legii desprind două ipoteze. Cea în care soția ar fi fost cea care l-ar fi ajutat pe Gheorghe Moroșan și îi lege pe cei doi bărbați în casă, iar cealaltă variantă ar fi cea potrvit căreia, sub amenințarea lui Gheorghe Moroșan, unul dintre muncitori l-ar fi legat pe celălalt, după care a fost legat, la rândul lui, de agresor.
Autopsiile celor doi bărbați au demonstrat că aceștia au murit în chinuri, din cauza șocului hemoragic, având multiple plăgi înjunghiate în zona cavității toracice.
Cuțitul folosit de Gheorghe Moroșan a fost extrem de ascuțit, având o lamă cu o lungime de 40 cm.
Din primele informații, una dintre victime a suferit hemoragie internă, iar cealaltă, hemoragie externă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Miercuri, 03 Martie 2021
Marţi, 02 Martie 2021
Marţi, 02 Martie 2021