Atenție, șoferi! Restricții de circulație la Sala Sporturilor

Ştire online publicată Joi, 13 Iunie 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Peste 100 de gimnaste legitimate la 14 cluburi din țară vor concura, mâine, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanța, la Campionatul Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I. 


Participantele se vor putea bucura de prezența și de susținerea marilor campioane olimpice și mondiale ale României, precum Daniela Sofronie, Camelia Voinea, Gabriela Trușcă Robu, Anca Mihăilescu Grigoraș, Gina Gogean, Silvia Stroescu, Corina Ungureanu și Andreea Răducan.


Campionatul Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I este organizat de Federația Română de Gimnastică în parteneriat cu CSS 1 Constanța, CS „Farul” Constanța și Primăria Municipiului Constanța.
Pentru buna desfășurare a evenimentului de azi, în intervalul dintre 9.00 și 18.30 și mâine, între orele 9.00 și 19.00, va fi restricționat accesul autovehiculelor în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Tomis.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7421 secunde