ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE! ACCIDENT RUTIER GRAV la Mangalia. UN MEDIC A MURIT ÎN URMA IMPACTULUI!

6208
2
UPDATE - O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unui grav accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, ce a avut loc în cursul acestei zile în dreptul hergheliei de la Mangalia. 


Potrivit polițiștilor, Gheorghiță Ducă, de 37 de ani, se afla la volanului unui autoturism Audi, pe DN 39, conducând pe a doua bandă, dinspre Mangalia către Constanța. Ajungând la kilometrul 38, din cauza neatenției, pentru a evita impactul cu un autoturism care circula în fața sa, a tras brusc de volan stânga, a pătruns pe contrasens. Din cauza manevrei, acesta s-a izbit frontal un Renault, care circula regulamentar, condus de Liliana Cârjă, de 37 de ani, din Mangalia. În urma impactului, Renaultul a fost proiectat într-o Skoda, care circula pe prima bandă dinspre Constanța către Mangalia, condusă de Mihai Costăchescu. 


În urma accidentului, medicul Carmen Georgeta Naghel, de 59 de ani, șefa Cabinetului TBC osteoarticular copii din cadrul Spitalului Mangalia, a decedat, în ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita. De asemenea, asistentul medical Liliana Cârjă se află în prezent în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.


Comentează știrea

ion
15 iulie 2013
legea din romania

nastase, becali, fenechiu.. la puscarie.... huidu si alti criminali in libertate....

misandra
15 iulie 2013
95% din crimele rutiere sunt facute de giboni masculini..iar soferii romani ''exceleaza'' in asta ..de aia si injura si vb urat pe net ca sa si acopere prostia si crimele

Potrivit polițiștilor, Gheorghiță Ducă, de 37 de ani, se afla la volanului unui autoturism Audi, pe DN 39, conducând pe a doua bandă, dinspre Mangalia către Constanța. Ajungând la kilometrul 38, din cauza neatenției, pentru a evita impactul cu un autoturism care circula în fața sa, a tras brusc de volan stânga, a pătruns pe contrasens. Din cauza manevrei, acesta s-a izbit frontal un Renault, care circula regulamentar, condus de Liliana Cârjă, de 37 de ani, din Mangalia. În urma impactului, Renaultul a fost proiectat într-o Skoda, care circula pe prima bandă dinspre Constanța către Mangalia, condusă de Mihai Costăchescu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5342 secunde