Artileria, între trecut și viitor, la ceas aniversar

În perioada 1843-1850, au fost organizate primele baterii de artilerie în Țara Românească și în Moldova și au fost înființate turnătorii proprii în Munții Apuseni, potrivit „Calendarului Tradițiilor Militare'' (2010). Pe durata conflictului ruso-turc, în luptele de la Brăila, Gura Ialomiței, Vadul Silistrei, Ostrov, au fost puse în valoare, între 1853-1854, bateriile de artilerie din Țara Românească și din Moldova. Au fost achiziționate din Austria, în 1857, tunuri, obuziere, chesoane și cai cu harnașamentul necesar, pentru constituirea unei baterii de artilerie călăreață, singura existentă în Principatele Române până în anii Unirii. După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, și două în Țara Românească, una călăreață și una pedestră. Cele două baterii din Țara Românească au format primul divizion de artilerie al Armatei Române, la comanda căruia s-a aflat colonelul Scarlat Ciocârlan. La 21 decembrie 1860, potrivit unui decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii s-au constituit în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

La 1 septembrie 1948, a fost înființat Comandamentul Artileriei. Începând cu anul 1949, o bună parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc, având caracteristici superioare. În 1961, au luat ființă unitățile de rachete cu diferite destinații, iar între 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou, au fost sporite și diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eșaloanelor, au intrat în dotare, alături de autotunurile și tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc și rachetele antitanc dirijate.

În prezent, programul strategic de înzestrare al Armatei Române include dotarea cu sisteme de arme moderne, interoperabile cu sistemele folosite la nivelul NATO, în acest sens stând dovadă programul de achiziţie a sistemului de lansator multiplu cu rachete sol-sol HIMARS cu bătaie de până la 300 de km.