Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Armata la înălțime! Eveniment de excepție, pe Vârful Caraiman

Ştire online publicată Vineri, 14 Septembrie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, participă, astăzi, la deschiderea simpozionului dedicat celebrării Marii Uniri și a împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului, iar sâmbătă, 15 septembrie, va fi prezent la ceremonia depunerii de coroane de flori ce va avea loc la monumentul de pe Vârful Caraiman.

La manifestările organizate de Ministerul Apărării Naționale, dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri și împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, vor lua parte, alături de ministrul Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunitățile istorice românești de peste granițe.

v v v

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ionel Ciucă, a efectuat, timp de două zile, o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitația omologului spaniol, generalul Fernando Alejandre, informează Biroul de presă al MApN.

Programul activității a debutat cu ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Eroilor în Piața Lealtad din Madrid, urmată de discuții cu specialiști ai Statului Major al Apărării.

Întâlnirea generalului Ciucă cu omologul spaniol, generalul Fernando Alejandre, a reprezentat o nouă oportunitate pentru întărirea relațiilor de cooperare între cele două armate, precum și un bun prilej de a discuta despre situația mediului de securitate actual, și, de asemenea, despre proiectele la nivel aliat.

Generalul Ciucă a fost primit de către ministrul Apărării spaniol, Margarita Robles, și a vizitat Comandamentul Operațional Întrunit și Comandamentul Întrunit pentru Apărare Cibernetică, din baza militară Retamares. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9704 secunde