Aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine, mâine, la mănăstirea Sf. Apostol Andrei

1153
Aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine, mâine, la mănăstirea Sf. Apostol Andrei - pestera06111-1322558896.jpg
În perioada 29 - 30.11.2011, la Mănăstirea "Peștera Sf. Apostol Andrei", din comuna Ion Corvin, va avea loc ceremonialul religios desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. La această acțiune se estimează participarea a aproximativ 20.000 de credincioși din județul Constanța, dar și din județele limitrofe, a unui sobor de preoți și diaconi, cât și oficialitați ale județului Constanța.

Potrivit locotenentului Codrin Popoiu, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la această manifestare vor participa aproximativ 200 de jandarmi din Gruparea Mobilă "TOMIS". Ei vor acționa în principal, pentru protecția participanților, asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfășurării ceremonialului religios, prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

Dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare pedestră și auto, precum și echipe de intervenție mobile.

Zona în care se va desfășura ceremonialul religios va fi delimitată cu garduri metalice, iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal și al bagajelor, mai spune locotenentul Popoiu.

Jandarmii recomandă cetățenilor să se supună controlului corporal și al bagajelor; să acorde sprijin echipelor de ordine aflate în dispozitivul de ordine și siguranță publică; să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de conviețuire socială; să respecte regulile impuse de organizatori și Jandarmerie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Supărat pe oglinzile retrovizoare
Pagina a fost generata in 0.5836 secunde