Mai multe ştiri online:

Antrenamente pe mare cu nava școală Mircea înaintea plecării velierului în marș

Ştire online publicată Joi, 18 Aprilie 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Nava școală Mircea a participat, ieri, la antrenamente pe Marea Neagră, urmând ca la începutul lunii mai să plece într-un marș anual de instrucție istoric, de la Constanța la Hamburg, portul în care aceasta a fost construită în 1939, fiind marcată astfel împlinirea a 80 de ani de la intrarea velierului în serviciul Marinei Militare Române, a informat Statul Major al Forțelor Navale (SMFM).

„Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava școală Mircea, va împlini, peste o lună, venerabila vârstă de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Forțelor Navale Române a planificat marșul anual de instrucție de la Constanța până la Hamburg, portul în care a fost construit și de unde a plecat falnicul velier în anul 1939“, se menționează într-un comunicat de presă transmis de SMFN.

Conform acestuia, marșul între Hamburg și Constanța va reprezenta o reîntoarcere în timp, legendarul velier românesc urmând același itinerariu ca în urmă cu 80 de ani. De atunci, Mircea a reprezentat România, cu onoare și cu cinste, în peste 120 de porturi din Europa, Asia, Africa și America de Nord, la bordul său pregătindu-se peste 70 de generații de marinari militari.

„Cu o istorie de opt decenii în spate, uneori învolburată, alteori înseninată, Mircea își croiește încrezător drum pe valurile timpului și va destăinui tainele Marinăriei cadeților pe care îi va avea la bord, în timpul marșurilor de instrucție. Anul acesta, nava va pleca din portul Constanța la începutul lunii mai și se va întoarce acasă după trei luni“, potrivit SMFN. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7235 secunde