ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei la operatorii economici de pe litoral

176
ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei la operatorii economici de pe litoral - litoral-1595181748.jpg

Articole recomandate

Începând cu 1 iulie, ANPC desfășoară "Comandamentul litoral 2020", iar în primele 10 zile de controale, inspectorii au verificat 322 de operatori economici, din Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costinești și Mamaia, constatându-se abateri la 268 dintre aceștia (83%), relatează hotnews.ro.


Conform unui comunicat transmis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în intervalul precizat, au fost aplicate 386 sancțiuni din care 233 avertismente și 153 amenzi contravenționale, în valoare de 1.063.000 de lei.


De asemenea, au fost dispuse 16 măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la intrarea în legalitate.


Între abaterile descoperite de inspectori se numără: deficiențe privind etichetarea produselor la textile, jucării și produse alimentare, în sensul că etichetele nu aveau înscrise datele obligatorii menționate de lege (compoziția textilelor, în cazul jucăriilor - avertismente și recomandări speciale destinate vârstei copiilor sau elementelor de periculozitate, marcaj CE neconform, prezența la vânzare a jucăriilor notificate prin sistemul de alertă RAPEX sau fără a avea licență pentru a putea fi comercializate -, lipsa precizării termenului de valabilitate al produselor comerciale sau prezența acestuia pe etichetă ilizibil ori în locuri greu vizibile etc.); deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură; deficiente privind lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare si identificare a produselor de import de pe eticheta produsului.


Potrivit sursei citate, o altă problemă identificată a fost comercializarea de produse în locații fără a deține autorizarea necesară.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6371 secunde