Aniversare. Forţele Navale Române, peste 16 decenii de la înfiinţare

35 de personalități militare care s-au aflat, succesiv, la conducerea Statului Major al Forțelor Navale și-au pus amprenta asupra evoluției și dezvoltării acestei categorii de forțe militare a României, în perioada 1860-2021, în interesul națiunii și în serviciul intereselor navale, maritime și fluviale, ale țării noastre. În marja marcării a peste 16 decenii de tradiții navale românești, în semn de recunoștință pentru cei căzuți la datorie în serviciul Marinei Militare Române, care și-au dat viața în numele poporului român, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, își exprimă omagiul său. De asemenea, contraamiralul Panait a transmis mulțumiri și multă sănătate tuturor persoanelor care au servit Patria, cu demnitate, la bordul navelor militare românești sau în alte structuri ale Forțelor Navale Române și, în prezent, au trecut în rezervă, în retragere sau au ieșit la pensie, dar și celor care activează în prezent.

„Tuturor membrilor ai marii familii a Forțelor Navale Române, o familie nu foarte mare, dar puternică și respectabilă, le urez multă sănătate, putere de muncă și tradiționala urare marinărească „Bun cart înainte!”, transmite contraamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Scurt istoric

Cu o lungime a coastei maritime de 245 km, zona de responsabilitate maritimă a Forțelor Navale Române, care acoperă apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă, stabilite conform tratatelor internaționale, cuprinde o suprafață de aproximativ 30.000 km², de două ori mai mare decât suprafața Dobrogei. Este o zonă vitală pentru România, în care se află bogate resurse de hidrocarburi și obiective din domeniul infrastructurii critice a țării noastre (platformele de foraj maritim și conductele de transport hidrocarburi).

De asemenea, în zona fluvială, Forțele Navale Române au în responsabilitate cei 1.075 km de fluviu pe care țara noastră îi deține, și care reprezintă 38% din lungimea totală a Dunării, o importantă cale de navigație spre interiorul continentului european. Atât pe Dunăre, cât și pe mare, navele militare românești sunt o prezență constantă, în zona de responsabilitate, pentru asigurarea securității maritime și fluviale a României și a flancului estic al Uniunii Europene și al NATO.

Dezvoltarea Marinei Militare Române a început să se contureze odată cu unirea Principatelor Române din anul 1859, care a atras după sine unificarea flotilelor celor două țări surori, Moldova și Muntenia, la data de 22 octombrie 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei. În timpul Războiului de Independență din perioada 1877-1878, Flotila Română s-a afirmat în numeroase acțiuni de atac asupra navelor otomane inamice, de sprijin cu foc de artilerie și de instalare baraje de mine pe Dunăre.

După câștigarea independenței, Dobrogea a revenit la Patria-Mamă, fapt ce a generat și apariția segmentului maritim al Marinei Militare Române.

Până la Primul Război Mondial, potențialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română beneficiind de trei programe de dotare cu nave și mijloace de navigație, în anul 1907, la Galați, fiind lansate patru monitoare și opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.

Cum s-a transformat Marina Militară Română

După unirea tuturor provinciilor istorice românești, din anul 1918, flota militară s-a dezvoltat și au intrat în dotare tipuri noi de nave, precum distrugătoarele de tip „M”, „Mărășești” și „Mărăști” (1920), și de tip „R”, „Regele Ferdinand” și „Regina Maria” (1930), primul submarin românesc, „Delfinul” (1936) și cea de-a doua navă-școală „ Mircea” (1939) și puitorul de mine „Amiral Murgescu”, prima navă militară de construcție românească, lansată la Galați, în anul 1939. Toate aceste dotări au dus la transformarea Marinei Militare Române într-o forță modernă și echilibrată, capabilă să facă față amenințărilor din Marea Neagră. În timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, întreaga marină a contribuit considerabil la susținerea efortului general de război al Armatei României. După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost lipsită, în primii ani postbelici, de flota maritimă și, într-o mare măsură, și de cea fluvială, din cauza preluării navelor românești de către Uniunea Sovietică, nave restituite ulterior, parțial, în urma înțelegerii între guvernele României și U.R.S.S. Între 1946 - 1947, structura Marinei Militare Române a fost reorganizată, ca urmare a presiunilor politice și militare la care au fost supuse autoritățile de la București de către sovietici. Cu toate aceste greutăți, generate de amestecul brutal al sovieticilor, conducerea Forțelor Maritime Militare a continuat să susțină marina militară ca armă de elită în cadrul Armatei României și să participe la garantarea suveranității și integrității teritoriale a țării. Odată cu reintrarea în dotare a monitoarelor, a fost reconstituită Flotila de Dunăre, iar în anul 1962 a fost înființată Divizia 42 Maritimă, continuatoarea tradițiilor Diviziei de Mare, unitate care fusese desființată la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. În perioada 1965-1989, Marina Militară s-a dezvoltat, în conformitate cu doctrina de apărare a țării în vigoare în acea perioadă, și au fost construite numeroase nave militare maritime în șantierele navale românești, la sfârșitul anilor ’70 și la începutul anilor ’80, precum escortoarele „Midia” și „Constanța”, crucișătorul ușor „Muntenia”, transformat în distrugător, iar ulterior în fregata „Mărășești”, fregatele din clasa „Eustațiu Sebastian”, clasificate apoi în corvete.

După evenimentele din decembrie 1989, Comandamentul Marinei s-a restructurat într-o manieră modernă, susținând aplicarea unei politici noi privind apărarea țării, în noul context geopolitic european, schimbându-și denumirea în Statul Major al Forțelor Navale. Reînviindu-se tradiția apărării fluvio-maritime, a fost înființat Comandamentul Flotei Maritime, transformat apoi în Comandamentul Operațional Naval, iar ulterior în Comandamentul Flotei și Componenta Operațională Navală. La fluviu, au fost înființate Comandamentul Flotilei de Dunăre și Flotila de Dunăre, transformate în Componenta Fluvială, Serviciul Fluvial și, ulterior, în Flotila Fluvială.

În prezent, Forțele Navale Române continuă tradiția de apărare a granițelor fluviale și maritime și contribuie la dezvoltarea diplomației militare navale, pe meridianele lumii, oriunde statul român își are interesul geostrategic.

După integrarea României în Alianța Nord-Atlantică, în anul 2004, Forțele Navale Române au fost prima categorie de forțe din Armata României complet profesionalizată. Odată cu integrarea României în NATO, Forțele Navale Române au participat, în perioada 2004 - 2021, cu peste 3.000 de militari, la misiuni în teatre multinaționale de operații maritime și terestre.