Aveți bani în bancă?

Angajatul unei bănci din Constanța a golit conturile clienților

2104
2
Angajatul unei bănci din Constanța a golit conturile clienților - atm-1348854989.jpg
Angajatul unei sucursale bancare din Constanța a fost reținut, vineri, după ce a furat din conturile clienților băncii aproape un milion de lei. 

Un constănțean de 30 de ani din comuna constănțeană 23 August a fost reținut, vineri, de oamenii legii pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Cristian Mircică a profitat de calitatea de ofițer front office la o sucursală constănțeană a unei bănci comerciale și a furat din conturile clienților aproximativ 980.000 de lei. 
Potrivit anchetatorilor, sustragerile monetare au fost realizate în perioada 20 aprilie 2011 - 23 august 2012. Angajatul bancar a sustras din patrimoniul băncii un număr de șase carduri și șase coduri PIN, pe care le-a activat fraudulos ca fiind aferente conturilor unor clienți ai băncii, după care a desființat neautorizat depozitele fictive prin falsificarea semnăturilor clienților și a transferat sumele de bani în alte conturi aparent legale, pentru ca în final să retragă, succesiv, de la automatele monetare suma totală de 980.678 lei, în dauna băncii.
Anchetatorii spun că tânărul a încercat inclusiv să-și acopere urmele, în unele cazuri mutând banii dintr-un cont într-altul, astfel încât clienții să nu-și dea seamă de lipsă. 
Delapidarea a fost descoperită luna trecută, de colegii suspectului. Acesta se afla în concediu când unul dintre clienții furați s-a prezentat pentru efectuarea unei operațiuni bancare și la solicitarea extrasului de cont a descoperit că-i lipsește o sumă importantă de bani. 
Potrivit oamenilor legii, banii furați au fost cheltuiți de suspect la jocurile de noroc, pentru achiziționarea unui apartament și pentru achitarea unor datorii. 

Banii furați au fost returnați de bancă
În ceea ce privește clienții păgubiți, anchetatorii au dat asigurări că banca respectivă a luat deja măsura virării în conturile lor a sumelor sustrase. De altfel, o parte din prejudiciu a fost recuperat deja de la suspect. 
Cristian Mircică a fost reținut, vineri și urmează să fie dus în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. 
"Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de delapidare calificată este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, cu mențiunea că orice învinuit sau inculpat beneficiază pe parcursul procedurilor judiciare de prezumția constituțională de nevinovăție", au precizat procurorii constănțeni.


Comentează știrea

never
29 septembrie 2012
mind

cum se face ca nimeni nu pomeneste nimic despre abuzurile facute de Banca Transilvania in tot acest timp, de cand s-a descoperit fapta si pana au inaintat plangerea la politie. ca sa nu mai spunem ca nicaieri nu apare numele bancii ci numai al angajatului!!!!

alta data
1 octombrie 2012
tag "bavcă"

alooo, asta care te ocupi cu site-ul, ce tag e ala, "bavcă"???

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Au distrus livada de piersic pentru lemne
Miercuri, 26 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Prins la furat în Maritimo
Pagina a fost generata in 0.415 secunde