Ancheta privind închisorile CIA din România, redeschisă de UE

142
Ancheta privind închisorile CIA din România, redeschisă de UE - anchetainchisoricia-1423763666.jpg

Articole de la același autor

Membrii Parlamentului European au dispus, miercuri, redeschiderea anchetei privind presupusele transporturi și detenții ilegale de prizonieri desfășurate de CIA în statele UE, inclusiv în România. Decizia vine în contextul în care, în decembrie 2014, Senatorul SUA a publicat un raport în care "dezvăluie fapte noi care confirmă acuzațiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autoritățile acestora și funcționari și agenți ai serviciilor lor de securitate și de informații au fost complici la programul CIA de detenție secretă și de predări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanțiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor", susțin euro-parlamentarii.


Ancheta urmează să fie realizată de comisii parlamentare "privind presupusa folosire a unor țări europene de către CIA pentru transportarea și deținerea ilegală de prizonieri și de a informa plenul cu privire la această chestiune, în termen de un an", se mai arată în rezoluție. 


Potrivit raportului Comisiei de Informații din Senatul SUA privind programul de interogare al CIA, citat de Washington Post, România ar apărea pe lista închisorilor secrete ale Agenției, în centrul de detenție deschis pe teritoriul României fiind interogați mai mulți prizonieri suspectați de legături cu grupări teroriste. 


În raport se arată că CIA a decis amplasarea unor centre de detenție în România și Lituania în 2002 și 2003, iar primii deținuți ai CIA ar fi ajuns în închisoarea din România în toamna anului 2003.


Cetățeanul saudit Abd al-Rahim al-Nashiri, unul dintre deținuții care ar fi ajuns în România, a reclamat, de altfel, țara noastră, dar și Polonia, la CEDO.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6371 secunde