Ancheta Colectiv. Rapoartele medico-legale, pe masa procurorilor. CE AU DESCOPERIT LEGIȘTII

457
Ancheta Colectiv. Rapoartele medico-legale, pe masa procurorilor. CE AU DESCOPERIT LEGIȘTII - colectivgoodbyetogravity-1448610097.jpg
Ancheta în cazul "Clubul Infernului" pare a intra în linie dreaptă. Dacă, la sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii își terminaseră investigațiile, după zile-maraton de adunat probe și audiat sute de martori și părți vătămate, ring.ro scrie că și legiștii și-au finalizat rapoartele preliminare, pe care le-au pus la dispoziția procurorilor zilele trecute. 


"A fost finalizată situația la zi, cât s-a putut lucra până acum din rapoartele medico-legale, și au plecat la procuratură, acolo unde au fost făcute. Luni sau marți cred că au fost trimise. S-a găsit destul monoxid de carbon, s-au găsit cianuri, așa cum ați dezvăluit în «ring», chiar de la început, înaintea tuturor. S-a găsit și ceva alcool la unii, probabil la cei care au fost la bar. Droguri nu au fost depistate, dar mai sunt încă teste în lucru. Situația înaintată Parchetului este una parțială", a dezvăluit, în exclusivitate pentru ring, o sursă medico-legală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6253 secunde