Anchetă clasată! Care a fost cauza oficială a morții lui Răzvan Ciobanu

334
Anchetă clasată! Care a fost cauza oficială a morții lui Răzvan Ciobanu - razvanciobanumoarteaccident-1575408609.jpg

Articole de la același autor

Ancheta în cazul morții designerului Răzvan Ciobanu a ajuns la final. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus clasarea dosarului deschis pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. Oficial, anchetatorii au stabilit că decesul creatorului de modă a survenit în urma traumelor suferite, nu a drogurilor consumate. 


Cercetarea penală demarată pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului auto în care a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu, în noaptea de Paște, a luat sfârșit. Printr-o ordonanță emisă în luna noiembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus clasarea dosarului. 


"Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului Rutier al Poliției municipiului Constanța au efectuat cercetări privind împrejurările în care a decedat numitul Ciobanu Mihăiță Răzvan în noaptea de 28-29 aprilie 2019. Ancheta a vizat circumstanțele producerii accidentului auto în care a fost implicată victima. 


Prin ordonanța din 5.11.219, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus clasarea cauzei privind pe Ciobanu Mihăiță Răzvan, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, auto-accidentare, și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, întrucât a intervenit decesul făptuitorului", se arată în documentul emis de anchetatori. 
Menționăm că, potrivit medicilor legiști, "moartea lui Răzvan Ciobanu a fost violentă și s-a produs prin anemie acută, urmare a unui politraumatism, cu ruptură de aortă, cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică și de coloană toracală". 


La data descoperirii tragediei, în urma analizelor rapide realizate, s-a stabilit că stilistul consumase cocaină. Probe biologice au fost prelevate, cu ocazia necropsiei, pentru a fi analizate la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", pentru a se stabili care era concentrația drogului. Din informațiile noastre, rezultatele analizei histopatologice nu au sosit de la București, dar, spun sursele noastre, acestea nu ar fi schimbat deznodământul, stabilindu-se deja că decesul nu a fost cauzat de droguri. 


XXX 
Între timp, referitor la tragedie, Laura Vicol, avocata lui Răzvan Ciobanu, atrage atenția și asupra altor detalii care s-au schimbat odată cu încheierea anchetei, printre care și ora la care a survenit decesul. 


"Răzvan nu a murit pe 29 aprilie, așa cum s-a vehiculat luni dimineață, când a fost găsit. El a murit seara, în duminica sfântă de Paști, către ora 23:00. Corpul lui a fost găsit a doua zi dimineață. A murit la ora 22:55, exact distanța parcursă între… El s-a dus glonț spre moarte", a afirmat avocata. 


Aceasta a mai adăugat: "Răzvan nu trebuia să plece la mare, nu știu dacă a fost obligat sau nu, pentru că doar Dumnezeu cunoaște toate detaliile acestea, dar el trebuia să meargă la masa de prânz la o prietenă comună", a dezvăluit Laura Vicol. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2002 secunde