Proprietarii de restaurante au luat foc:

ANAT propune trecerea bacșișului PE NOTA DE PLATĂ!

Miercuri, 07 Noiembrie 2012
431
O propunere a Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) bagă zâzania în sfera patronatului din România. Este vorba de inițiativa adresată Ministerului Finanțelor, prin care se solicită tipărirea bacșișului pe nota de plată din restaurante, inițiativă agreată de o parte dintre proprietarii localurilor, care cred că vor avea un control mai bun asupra veniturile restaurantului, dar totodată respinsă de alții, pe motiv că se va încărca factura clientului.

Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și al Federației Asociațiilor Patronatelor din Turism (FAPT), spune că cele două entități cer Ministerului Finanțelor legalizarea bacșișului în restaurante. "Asta înseamnă că scot la alb și bacșișul chelnerului, care astfel va fi declarat și fiscalizat", a declarat Corina Martin. Ea a mai precizat, pentru Mediafax, că restaurantele își vor stabili nivelul "atenției" plătite chelnerilor, care trebuie să fie undeva peste 10%, și astfel statul va colecta mai multe taxe și impozite.

"Multe restaurante vor renunța să mai plătească la negru chelnerii. Ținând la negru bacșișul, această poveste nu ajută nimănui", a afirmat Martin, care a arătat că în mai multe țări, printre care și Statele Unite ale Americii, bacșișul în restaurante este legalizat și fiscalizat.Nu de aceeași părere sunt unii reprezentanți ai restaurantelor, care cred că o asemenea măsură ar avea consecințe negative asupra consumului.

"Nu cred că este o soluție bună, pentru că se încarcă nota de plată a clientului. Este neplăcut pentru client să-l obligi să lase ceva în plus. Nu toți clienții lasă bacșiș", a spus Cătălin Mahu, proprietar unui lanț de restaurante.



Păreri pro și contra


Pe de altă parte, Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), crede că sunt variante mai bune prin care să crească încasările bugetare. "Înainte să fiscalizăm bacșișul, ar trebui să încercăm să fiscalizăm toate țigările și petrolul care intră în țară. Ar trebui mai întâi să ajutăm economia să meargă atât de bine încât restaurantele să aibă vânzări și abia apoi să punem bacșișul chelnerilor pe nota de plată", a declarat Murad.

 

"Mă îndoiesc că oferirea unei compensații suplimentare pentru chelneri reprezintă o ilegalitate. «Legalizând» bacșișul, riscăm să dăm un semnal greșit că acesta este un drept, și nu o recompensă, care nu este garantată nici măcar de oferirea unui serviciu excepțional. Și nici măcar nu am reduce fluctuația personalului din turism", spune Simion Alb, directorul Biroului de promovare turistică a României în SUA și Canada. El a adăugat că în cultura multor turiști străini care vizitează România (austrieci, germani, scandinavi, francezi sau japonezi), bacșișul nu este o noțiune comună și nici respectată.

 




Articole pe aceeasi tema

Miercuri, 17 Octombrie 2012
Stire din Economie : Câți turiști au venit  anul acesta la mare
Miercuri, 03 Octombrie 2012
Stire din Economie : Ce ar aduce un suflu nou în turism
Pagina a fost generata in 0.2014 secunde