Ample controale în Constanța, Mangalia și Medgidia: se respectă sau nu restricțiile anti-COVID?

Joi, 08 Aprilie 2021
350
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța și jandarmii constănțeni au organizat, în cursul zilei de miercuri, 7 aprilie, acțiuni pe linia verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La activități au participat peste 40 de forțe de ordine, fiind verificate 96 de societăți comerciale și legitimate peste 230 de persoane. Totodată, polițiștii au oprit pentru control 120 de autoturisme.

În urma activităților, au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 28.000 lei. Acțiunile s-au desfășurat în Constanța, Mangalia și Medgidia.

Polițiști din cadrul Poliției Mangalia împreună cu polițiștii Secțiilor 3 și 9 Rurale au legitimat aproximativ 120 persoane și au verificat aproape 60 de autoturisme. În final, au fost aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 de lei.

De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din Medgidia împreună cu colegii de la Secțiile Rurale 4 și 8 au desfășurat activități pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19. În urma acțiunii, au fost legitimate 39 de persoane, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de peste de 4.500 de lei, conform Legii 55/2020. În acțiune au fost angrenați și polițiști locali.



Pagina a fost generata in 0.272 secunde