Amintiri cu maistrul militar Silviu Chiochișan de pe cuterul „Tomis”, astăzi uitat într-un hangar
Articole de la același autor
DURERE FĂRĂ MARGINI după moartea copilului lovit de tren: „Ți-aș da bătăile inimii mele!”
15 Martie 2021
Pavăză în calea morții! Sens giratoriu, pe DN 39, la intersecția cu drumul spre Costinești
25 Februarie 2021
TRAGEDIE. Fiul femeii care a sărit de la etaj, din calea flăcărilor, a murit luna trecută!
16 Februarie 2021
Vreți să fiți polițiști de frontieră? Se fac înscrieri la postliceală!
12 Februarie 2021
Fiecare zi de lucru este motiv de zâmbete, iar o ieșire la bordul cuterului „Tomis”, al cărui comandant a fost ani buni, poate să fie o aventură. De aceea, maistrul militar Silviu Chiochișan zâmbește larg atunci când povestește despre secretele profesiei sale.
Maistru militar clasa a III-a Silviu Chiochișan este șef cabinet navigație și aparate electrice de navigație, în cadrul catedrei de Navigație și Arme sub Apă de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Acesta a absolvit școala respectivă în 2012, ca șef de promoție la specialitatea Timonier și tehnică de navigație navală. Ulterior a fost repartizat pe cuterul „Tomis”, al cărui comandant a fost până în 2018.
Maistru militar clasa a III-a Silviu Chiochișan este șef cabinet navigație și aparate electrice de navigație, în cadrul catedrei de Navigație și Arme sub Apă de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Acesta a absolvit școala respectivă în 2012, ca șef de promoție la specialitatea Timonier și tehnică de navigație navală. Ulterior a fost repartizat pe cuterul „Tomis”, al cărui comandant a fost până în 2018.
Cuterul este o ambarcațiune din lemn, de mici dimensiuni, cu 10 sau 12 rame ori cu vele. Astfel de nave au fost folosite încă de prin anii 1600 – 1700 și serveau mai ales ca ambarcațiuni de luptă cu misiunea de a asigura paza coastelor. Marinarii sunt vestiți păstrători ai tradițiilor, așa că în 2021 velierele de tip cuter încă există și sunt foarte atractive pentru iubitorii sporturilor nautice, mai ales că se remarcă prin agilitate și viteză.
Cuterul „Tomis”, o ambarcațiune cochetă, care te duce cu gândul la o vacanță perpetuă, era una dintre navele pe care elevii și studenții militari deslușeau tainele marinăriei, la început de drum. Din iunie până în septembrie, nava era pe mare și lua, adesea, parte la regate. În extrasezon, misiunea marinarilor care deserveau acest velier era de a o întreține și de a o conserva.
Cu un zâmbet nostalgic, maistrul militar Chiochișan mărturisește că viața de comandant al unui velier, fie el și de dimensiuni reduse, oferă destule satisfacții și fiecare zi de lucru este una de plăcere și nu știi niciodată de ce aventuri vei avea parte, pentru că, marinarii știu cel mai bine, marea este o muză etern capricioasă.
Un episod care a rămas viu în amintirea protagonistului nostru este legat de un moment în care cuterul „Tomis” a rămas fără propulsie mecanică, pe mare, iar revenirea la cheu și acostarea a trebuit să fie realizate cu velele întinse. Orice pasionat de navigație și sporturi nautice poate spune că a aduce la cheu o ambarcațiune cu vele este o manevră similară cu a parca o mașină, în viteză, fără frâne. În același timp, pentru un marinar iscusit, o astfel de manevră este palpitantă, nicidecum imposibilă.
Din păcate, lipsa resurselor materiale, care la un moment dat a afectat și sectorul militar, a făcut ca simpaticul cuter „Tomis” să rămână în stare de conservare de lungă durată în hangar. Ultima regată la care a luat parte s-a desfășurat, la Constanța, în 2014, și a fost un real spectacol, spun toți cei care au avut șansa să experimenteze totul pe viu.
După frumoasa aventură în calitate de comandant al unui velier desprins parcă dintr-o vedere de pe Coasta de Azur, Silviu Chiochișan a decis că drumul său profesional trebuie să continue tot în zona în care împărtășește și altora din cunoștințele sale de marinărie și navigație. Așa a ajuns înapoi la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Aici, îi ajută pe elevii militari să învețe să opereze aparatele electrice de navigație și, când este cazul, îi învață pe viitorii maiștri militari despre ambarcațiunile cu rame și alte noțiuni tipic marinărești.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 August 2020
Luni, 08 Iunie 2020
Marţi, 25 Iunie 2019
Sâmbătă, 07 Octombrie 2017
Vineri, 19 Martie 2021
Joi, 18 Martie 2021
Duminică, 25 Octombrie 2020
Miercuri, 08 Iulie 2020
Marţi, 12 Noiembrie 2019
Joi, 06 Septembrie 2018