AMENZI DRASTICE pentru localurile din Mamaia! Măsurile împotriva COVID 19, încălcate!

231
AMENZI DRASTICE pentru localurile din Mamaia! Măsurile împotriva COVID 19, încălcate! - 1-1599379211.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 200 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța. 


Cu ocazia controalelor, au fost verificate 132 societăți comerciale și au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 193.400 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 12 pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese și 21 pentru pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.


Astfel, în stațiunea Mamaia, polițiștii au identificat 6 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică între clienți. Operatorii economici au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 120.000 de lei, întrucât 4 dintre aceștia au încălcat în mod repetat normele de protecție sanitară.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5278 secunde