Amendată cu 1.500 de lei pentru că nu și-a supravegheat câinele

387
Ieri, la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a fost direcționat un apel prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, prin care a fost făcută o sesizare cu privire la faptul că, pe strada Unirii din municipiul Constanța, în imediata apropiere a Școlii Gimnaziale nr. 43, un câine aparținând rasei Rottweiller era nesupravegheat și lătra la trecători. 


Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la fața locului și a constatat că situația reclamată se confirmă, animalul putând constitui o amenințare pentru persoanele din zonă. 


Jandarmii au identificat-o în scurt timp pe proprietara câinelui, aceasta neputând explica cum animalul a ieșit din curtea casei în loc public, fără a avea botniță și fără a fi ținut în lesă, așa cum prevede legislația specifică. 


Având în vedere că prin fapta sa femeia a creat o stare de pericol pentru trecători, jandarmii au sancționat-o cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei, în temeiul OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6525 secunde