Polițist la final de mandat de lider sindical:

"Am fost un inconștient, la câte am spus eu despre Poliție!"

870
6

Articole de la același autor

Polițiștii membri ai Biroului Teritorial Constanța - Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) se pregătesc să-și aleagă o nouă conducere. După două mandate în care a ocupat funcția de președinte al acestui birou, insp. princ. George Caraivan a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat.

"Am hotărât să nu mai candidez la nicio funcție în SNPPC. Experiența mea în acest sindicat este strâns legată de începuturile lui și de-a lungul timpului am încercat pe cât posibil să facem cunoscute problemele oamenilor, să le găsim o rezolvare. Că nu am reușit să le facem pe toate, să ne ierte Dumnezeu! Dar pe cât posibil, ne-am zbătut să îmbunătățim viața polițiștilor. Dar, la ora actuală, este greu să faci muncă de sindicalist în Poliție, trebuie să ai în spate un Birou Executiv Central, interesat de problemele oamenilor, nu de lupta pentru putere", a declarat insp. princ. Caraivan, pentru "Cuget Liber".

Referitor la începuturile SNPPC Constanța, dar și la activitatea desfășurată în fruntea acestui sindicat, polițistul a adăugat: "Începuturile au fost dificile, întrucât vorbeam despre un sistem recent demilitarizat, unde nu era sindicat și problemele erau trecute sub tăcere. Încă din prima zi în funcție am intrat direct în pâine, m-a sunat, la acea dată, un coleg, acum lider al unui alt sindicat, să-l sprijin. Și din prima zi am mers, în calitate de lider al SNPPC Constanța, în biroul inspectorului șef, la acea vreme cms. șef Victor Popescu. Țin și acum minte cum mi-a replicat inspectorul șef: «Băi băiatule, pe mine mă cunoaște toată Europa și tu ce vrei?»… Au fost multe momente dificile, multe ieșiri în fața opiniei publice, ceea ce era o noutate pentru Poliția Română. Noi, cei de la Constanța, am fost primii din țară care am spus, la alegeri, că nu vom mai păzi secțiile de votare dacă nu ne dau diurna și al 13-lea salariu. Biroul constănțean al SNPPC este apreciat la nivelul țării pentru că, la protestele de la București, mergeam în numărul cel mai mare. Și multe altele… Dar, acum recunosc, am fost un inconștient! Numai un inconștient poate să aibă curajul să iasă în public și să spună câte am spus eu, că Poliția nu are combustibil, că nu are dotări. Mi-am pus în pericol locul de muncă, întrucât riscam să fiu acuzat de denigrare și să fiu dat afară".

Chiar dacă nu va mai candida pentru o funcție în fruntea sindicatului, George Caraivan a afirmat că va rămâne membru și vicepre-ședinte la Cartel Alfa.

Înscrierile pentru conducerea SNPPC Constanța se depun în intervalul 10 - 20 ianuarie, urmând ca alegerile să se desfășoare pe 24 ianuarie. 

Comentează știrea

Primar Topraisar
13 ianuarie 2014
Caraivan coruptul

Nu-ti este rusine sa porti uniforma de politist, cand tu ai mentalitate de militian ? Cu ce bani ti-ai construit vila din Topraisar, cum ai ridicat-o, cum ai pus geamuri termopan ? Corpul de control din IGPR nu se sesizeaza ? Dar DNA-ul ? Iti trimiti subordonatii sa incaseze spaga in numele tau. Esti mana in mana cu toti hotii ? Bins ti-au facut la Cumpana, cand te-au ciomagit........

gigi
13 ianuarie 2014
rusinica

Caraivan a fost un agent. A facut ca fiecare o facultate. Apoi a aparut sindicatul. A fost ales presedinte pe Constanta al SNPPC. Asa a aparut luminita de la capatul tunelului. Intai a fost facut ofiter, subinspector. Apoi a urmat avansarea pe funstie de conducere chiar daca statutul nu permite asa ceva. Apoi i s-a dat 50% spor la salariu pentru merite deosebite care il are si in prezent. Si au urmat avansarile toate la exceptional. Saracu, i s-a dat tot ce a vrut. Asa au apreciat sefii lui munca depusa in "slujba membrilor". Si anul asta Caraivan a luat un grad pe umar. Chiar altii nu au avut rezultate? Sau se pune bine cu sefii? Cert este ca in ultima perioada acest SNPPC nu a facut nimic pentru membrii sai.

Soferul
13 ianuarie 2014
Adevarul

Cine a scris mesajele sunt niste minicnosi.Daca sunteti Asa curjosi de ce nu va dati numele real?eu il cunosc foarte bine si nu este adevarat nimic din ceea ce ati scris.A fost avansat dar pe munca. politistul de Mai sus este unul frustrat care nu ii place munca.eu am lucrat la el ,la casa si am fost platit corect.Omul e foarte corect frate...cred ca voi ati avut probleme cu legea frate si vreti sa fiti rautaciosi.

Eric
13 ianuarie 2014
Retardati

Ba retardatilor!!!! Mancati.....

gigi
14 ianuarie 2014
pt Soferul

Traiesti intr-o lume de minciuni. Va pacaleste cu laudele lui. Ce a facut SNPPC-ul? Mai nimic. Cu ce s-a implicat? Avansat pe munca? Care munca? Altii au rezultate mai bune decat el si? Ce au realizat? Nimic. Daca nu avea functia asta, tot agent la S4 era. Cati dintre agenti se chinuie sa ajunga ofiteri?

Gelu Muscoi
19 februarie 2014
Fariseul Caraivan apara prin Sindicat hotii din Politia Cernavoda

Stiu cum in calitate de sef la Sindicatul Politistilor,Caraivan a intervenit ca sa-l scoata basma curata pe cms.Nicolae Emilian sef la pol. Cernavoda.Prin spaga si curve,Nicolae si-a asigurat repunerea in functie dupa suspendare,platindu-l pe Caraivan.Nu exista infractiune la Codul Penal in care Nicolae Emilian sa nu fie acuzat.De ce a fost repus in functie si cu ajutorul Sindicatului?Pt. ca Nicolae este o masina de scos banii,Cernavoda exportand cu ajutorul sau curve la produs in toata Europa.Asa si-a cumparat Nicolae functia.Traiasca Sindicatul Hotilor si Proxenetilor.!Mai mult sotia lui Nicolae este sefa la buletine si pasapoarte si toate persoanele din Cernavoda cu restrictii de intrare in unele state din Europa si-au schimbat numele prin intermediul acesteia ca sa-si reia infractiunile externe.Bunul circula ,iar o mana spala pe alta si amandoua fata politiei.Nu mai intrebati de unde are CARAIVAN bani de vila,iata aici doar un exemplu din judet.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Ianuarie 2014
Stire din Eveniment : Polițiștii amenință cu proteste
Miercuri, 08 Ianuarie 2014
Stire din Eveniment : Polițiștii "murdari" ai Constanței
Pagina a fost generata in 0.5441 secunde