"Am aflat la Centrul Medical al MAI că sunt obez și NU POT FI POLIȚIST". Situație incredibilă pentru Marian Godină

3588
3

Articole recomandate

Polițistul Marian Godină, cunoscut în mediul virtual pentru postările sale ironice, anunță pe pagina de Facebook că a decis să dea din nou examen de admitere la Academia de Poliție "A.I. Cuza", la frecvență redusă, la care pot participa agenții de poliție care îndeplinesc unele condiții și care vor să devină ofițeri. "Am aflat cu ocazia asta că la 1.77 m și 85 kg sunt obez și, astfel, nu sunt apt să devin polițist (paradoxul e că sunt deja)", a scris Godină pe rețeaua de socializare.



"Anul ăsta m-am decis să dau din nou examen de admitere la Academia de Poliție A.I. Cuza, la forma de învățământ frecvență redusă, la care pot participa agenții de poliție care îndeplinesc unele condiții și care vor să devină ofițeri, asta în cazul în care sunt admiși, iar apoi și termină cei 3 ani de academie.


Azi am susținut proba sportivă de care am trecut cu brio, iar apoi m-am dus la Centrul Medical al MAI pentru proba medicală. Pe lângă lista lungă de analize și examene medicale, am început prin a fi măsurat și cântărit. Am aflat cu ocazia asta că la 1.77 m și 85 kg sunt obez și, astfel, nu sunt apt să devin polițist. (paradoxul e că sunt deja)

Fiind dezbrăcat în chiloți, am întrebat medicul dacă îi par obez, însă mi-a spus că asta e, trebuie să se ia după tabel, așa că mă trimite să îmi fac niște analize suplimentare la un endocrinolog care va trebui să ateste faptul că glanda mea tiroidă e în regulă și că nu sunt obez. Mă întreb ce se întâmpla dacă picam azi proba sportivă. Era un fel de "ești inapt să devii polițist, deși ești polițist". Cred că era normal să mă dea afară.

Dar dacă n-am să pot demonstra că fac sport, că acel tabel nu mi se poate aplica și că nu sunt obez, ce se va întâmpla? O să pot rămâne polițist, deși voi fi inapt să particip la un examen pentru a deveni ofițer?

Nu știu dacă e de râs sau de plâns, cert e că mi s-a zis de multe ori că-s prost, arogant, milițian, nesimțit etc, dar obez chiar nu mi-a zis nimeni până acum", a scris Marian Godină pe Facebook.


Comentează știrea

MARIAN
31 mai 2017
POPOR DE CARCOTASI

POLITISTUL MARIAN GODINA A-SI FACE TREABA CU EFICIENTA MAXIMA , FACAND PARTE DIN GENERATIA DE AZI ,ADICA TINERI POLITISTI ADEVARATI,CEEA CE NU LE CONVINE APARATULUI M.A.I.CARE ESTE UN MINISTER PLIN INCA DE FOSTI MILTIIENI VA POT DA EXEMPLU POLITIA RURALA A JUDETULUI CONSTANTA ARE DESTUI MILITIENI SI IN ZONA HARSOVA- CONSTANTA SI OSTROV- CONSTANTA,MINT EU? UN CIVIL PENSIONAR?RUSINICA M.A.I. !

Sentinta ti-ai dat-o singur
31 mai 2017
Toate pana la capul Mafiei Pesediste

L-ai jignit pe Liviu Dragnea ,capul Mafiei Pesediste.Atunci ai intrecut masura.Ai spus ca in judetul Teleorman nu exista nicio librarie.Asta nu se iarta.

gogu
28 iunie 2017
tabelul

Tabelul era facut de cercetatorii britanici sau de librarii din Teleorman?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3809 secunde