ALINA BICA, PATRU ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE! Videanu, achitat

73821
ALINA BICA, PATRU ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE! Videanu, achitat - alinabicadiicot-1530011915.jpg

Articole recomandate

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată definitiv, marți, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

În schimb, în același dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanței supreme.

Judecătorii au respins apelurile formulate atât de cei doi, cât și cel al Direcției Naționale Anticorupție.

În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată în primă instanță la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și o alta de favorizarea făptuitorului. În același dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul ''Romgaz'' sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute de Adriean Videanu până la concurența sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acțiuni deținute de acesta la SC Titan Mar SA.

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reușit să înstrăineze acțiunile pe care le deținea la Titan Mar, operațiune facilitată și de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acțiuni nominative pe care le deținea în acțiuni la purtător.

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul 'Romgaz', Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul-șef al DIICOT Alina Bica, deși nu avea competența, a admis o plângere depusă de Videanu și a dispus ridicarea sechestrului pe acțiuni.

DNA mai susține că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obține o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului București. Alina Bica le-a solicitat subordonaților săi de la DIICOT să ceară în instanță condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul 'RAFO', instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de șefa instituției, omul de afaceri a pus, prin avocații săi, la dispoziția lui Ionuț Florentin Mihăilescu, fost ofițer de poliție judiciară și consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării și exprimării unei opinii, atât de el, cât și de către Bica, pentru a avea șansa unei soluții favorabile.

"Având în vedere relația existentă între Mihăilescu Ionuț Florentin și Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului și avocaților săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul și a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuț Florentin, angajat al SC Prospecțiuni SA, firmă deținută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele și lucrările dosarului nr.393/P/2013, a rezultat că Mihăilescu Ionuț Florentin și Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienței acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ștefan și pe numele altor persoane interpuse", spunea DNA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.385 secunde