Alertă la bord! CROAZIERĂ LA CARANTINĂ pentru mii de pasageri!

873
Alertă la bord! CROAZIERĂ LA CARANTINĂ pentru mii de pasageri! - ddd-1580888363.jpg

Articole recomandate

Cel puțin zece persoane aflate la bordul unei nave de croazieră sunt infectate cu noul coronavirus, au anunțat miercuri autoritățile japoneze, care au prelungit perioada de carantină pentru cei aproximativ 3.700 de pasageri și membri ai echipajului la 14 zile, informează AFP, potrivit Agerpres. Începând de marți, autoritățile japoneze au început să caute cazuri de contaminare pe nava Diamond Princess, ajunsă luni seara în apropierea portului Yokohama, din sud-vestul capitalei Tokyo, în condițiile în care un caz de coronavirus fusese detectat în Hong Kong la o persoană care s-a aflat anterior la bord.

Ministrul japonez al Sănătății, Katsunobu Kato, a declarat miercuri reporterilor că au fost prelevate probe de la 273 de persoane aflate pe navă. Rezultatele analizei a 31 dintre aceste probe sunt disponibile în acest moment, dintre care 10 sunt pozitive. Potrivit lui Kato, cele zece persoane testate pozitiv pentru coronavirus au fost debarcate miercuri devreme și spitalizate. Restul pasagerilor și membrilor echipajului vor rămâne la bord timp de 14 zile, a adăugat ministrul, referindu-se la consensul medicilor privind perioada de incubație a coronavirusului de două săptămâni. "Rugăm persoanele aflate la bord să se comporte într-o manieră în care să evite infectarea în timp ce continuăm procesul de carantină", a precizat oficialul.

Operatorul de croaziere Princess Cruises a declarat că aproximativ jumătate dintre pasageri sunt japonezi, fără a oferi detalii privind naționalitățile celorlalți. Ministrul australian al Sănătății a indicat miercuri în Parlament că două dintre cele zece persoane infectate sunt cetățeni australieni.

În urma prelungirii perioadei de carantină a navei, Princess Cruises, deținută de grupul american Carnival Corp, a anunțat, de asemenea, anularea a două croaziere de opt zile cu plecări din Yokohama, programate pentru datele de 4 și, respectiv, 12 februarie. Operatorul a precizat că nava se va îndepărta de coasta japoneză pentru "efectuarea de operațiuni maritime normale", înainte de a se apropia din nou de portul Yokohama pentru alimentarea cu "hrană și alte consumabile ".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4725 secunde