Alcoolul și viteza fac ravagii: carambol, în noapte, în zona Delfinariu

327

Articole de la același autor

Mai mulți constănțeni s-au trezit cu mașinile, pe care le parcaseră în apropierea locuințelor, avariate. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 1 spre 2 octombrie, și a fost provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice.



În jur de ora 1.00 locuitorii din zona Delfinariu au fost treziți de niște bubuituri. Un șofer de 25 de ani, care conducea pe B-dul Mamaia, dinspre strada Soveja către stațiunea Mamaia, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției și a intrat în mașinile parcate pe marginea carosabilului. Trei autoturisme au fost avariate în impact, ulterior, mașina șoferului responsabil oprindu-se în scuarul care desparte cele două sensuri de mers.



La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și cadrele medicale de la SMURD. Oamenii legii au stabilit că șoferul consumase alcool, căci avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost rănit ușor în accident.

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele șoferului responsabil. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4488 secunde