Aflat sub influența alcoolului, a lovit OPT MAȘINI PARCATE
Articole recomandate
Poliţist testat la intrarea în serviciu, depistat că ar fi utlizat substanţe psihoactive
25 Aprilie 2024
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a lovit, în cursul nopții de miercuri spre joi, opt autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Brăila, după ce a pierdut controlul mașinii într-o curbă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, un brăilean în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Hipodrom din municipiu, a pierdut controlul volanului și a intrat în opt autoturisme parcate, pe care le-a avariat serios, mașina oprindu-se într-un stâlp de electricitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că avea o îmbibație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 21 Ianuarie 2020
Marţi, 21 Ianuarie 2020
Luni, 20 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Marţi, 21 Ianuarie 2020