AFIRMAȚII BRUTALE ALE BRITANICILOR CARE AU UCIS ÎN BĂTAIE UN ROMÂN: "Am crezut că e amuzant!"

Vineri, 08 Decembrie 2017, 23:12
3434
Trei tineri britanici au fost acuzați că l-au omorât pe românul Răzvan Sârbu, de 21 de ani, în luna mai, iar procesul acestora a început.

Acesta a fost bătut cu sălbăticie și părăsit într-o pădure de la marginea orașului Tovil.

Alex Macdonald, 19 ani, Charlie White, 19 ani, și Jimmy Buckley, de 20 de ani, sunt acuzați că l-au bătut cu sălbăticie pe Răzvan Sârbu, într-o pădure de la marginea orașului Tovil. Românul a fost găsit mort ulterior, din cauza rănilor foarte grave, potrivit Kent Online.

Procurorul Philip Bennetts a declarat că Sârbu dormea într-un cort, în apropierea unei zone rezidențiale din Tovil. Trupul lui a fost descoperit pe 7 mai, la ora 7 dimineața de un câine. Cortul era tăiat, dar bunurile erau la locul lor, a spus procurorul.

La autopsie s-a stabilit că fusese bătut cu bestialitate, cadavrul prezentând fracturi craniene multiple, fracturi ale membrelor, coaste rupte.

Potrivit unui neuropatolog, Sârbu nu a trăit mai mult de 30 de minute după ce a fost bătut.

Rose Tucker, fosta prietenă a unuia dintre acuzați, Charlie White, a declarat că i-a auzit pe cei trei vorbind despre ce făcuseră.

White, care atunci avea 18 ani, l-a întrebat pe Macdonald: "L-ai ucis sau nu?" Iar acesta i-a răspuns: "Ei bine, l-am omorât, nu-i așa?" "De ce l-ai lovit în față?", a mai întrebat White."Pentru că am crezut că e amuzant", a răspuns prietenul său.

De asemenea, cei trei acuzați au fost observați pe o cameră de supraveghere, la aproximativ 400 de metri de cortul lui Sârbu, pe 6 mai, la ora 23.15. Polițiștii au recuperat și o haină purtată de Macdonald pe care a fost descoperit sângele românului.

Rose Tucker a mai declarat în instanță că și-a întrebat prietenul, pe Charlie White, dacă l-a ucis pe român, iar acesta a negat, dar a recunoscut că l-a lovit "de șase-șapte ori".

În telefonul lui White a fost descoperit și un mesaj adresat vărului său: "Alex a bătut cineva cu o bucată de lemn. Trebuie să plec din Tovil", scrie stirileprotv.ro



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2693 secunde