Afaceristul Avraham Morgenstern, capturat în Argentina

209
Afaceristul Avraham Morgenstern, capturat în Argentina - afaceristul-1513270818.jpg
Omul de afaceri Avraham Morgenstern, condamnat la opt ani închisoare pentru evaziune fiscală, a fost localizat și reținut, în cursul nopții de miercuri spre joi, în Argentina, la Buenos Aires, a anunțat Biroul de presă al IGPR.

"În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Serviciul Urmăriri al Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, Avraham Morgenstern, urmărit internațional de autoritățile române, a fost localizat și reținut în Buenos Aires - Argentina. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documentele de identitate ale unui conațional", precizează Poliția Română.

Potrivit IGPR, schimbul de date și informații a avut loc prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din Poliția Română, iar operațiunea s-a derulat cu sprijinul Europol, Interpol și US Marshall.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 2009 - 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al firmei Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public și Privat) Constanța și Confort Urban SRL și nu a înregistrat facturile fiscale aferente veniturilor în executarea acestor contracte.

În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanța și asistența tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru. Aceste activități au fost realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro, susține DNA. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6602 secunde