Destăinuirile unui traficant internațional de droguri

Afaceri cu bani murdari: trafic cu heroină și șantaj

5059
2

Articole de la același autor

Trafic de heroină din Asia spre țările din Europa, bani murdari investiți în imobiliare și șantaj - astfel și-a construit averea un fost traficant de droguri din Constanța. Astăzi, este la închisoare, dar susține că la eliberare vor fi destui "care îmi vor da câteva milioane, drept mulțumesc!". 


Țara noastră este folosită intens de grupările de traficanți pentru tranzitul drogurilor de mare risc către statele din Vestul Europei. Într-o analiză realizată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), se precizează: "Piața internă este alimentată de grupurile infracționale ce au conexiuni cu grupurile infracționale din Turcia, pe segmentul de import și cu clanurile de etnie rromă, pe segmentul de distribuție stradală". 


Pe aceeași filială transporta heroină și Emanuel Nicolai Iftode, un afacerist constănțean, care ispășește în prezent o condamnare la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Într-un material realizat de Rise Project, organizație membră a Organized Crime and Co-rruption Reporting Project (OCCRP), constănțeanul a povestit cum a ajuns în încrengătura ilegală. 


De la afaceri în construcții, la trafic de heroină 
"De profesie sunt inginer constructor și am avut o firmă de construcții în Constanța, care mergea destul de bine. Dar, ca orice tânăr care vrea mai mult, m-am alăturat unei rețele internaționale de trafic de droguri. Am întâlnit niște oameni, care știau că am o companie de import-export în Constanța, și mi-au făcut o ofertă considerabilă în bani. Așa că, într-o zi, am făcut un transport, iar atunci a fost introducerea mea în rețea. Sursa bunului, heroinei, era Iranul. Îl transportam din Iran în Turcia, iar de acolo în Bulgaria și România și, normal, de aici, spre Vest. Este mai ușor să tranzitezi o țară ex-comunistă cu aceste produse", mărtu-risește fostul traficant de droguri. 


Din rețeaua pe care o coordona constănțeanul făceau parte, inițial, în jur de 15 oameni. "Am început cu o echipă de 10 - 12 oameni, dar îi schimbam mereu, pentru că este riscant să transporți de două ori cu același om. La început, transpor-tam cantități mici, între 10 - 15 kilograme de persoană, apoi am transportat drogurile în caroseria mașinilor", a reme-morat constănțeanul. 


Bani din droguri, investiți în imobiliare 
De-a lungul timpului, "afacerea" a crescut. "La început, lucram numai în cash: cu dolari, lire, apoi euro. Dar, în ultimii ani, am ajuns la concluzia că este riscant cu bani. Până la urmă, sunt niște hârtii, pe care este o serie căreia i se poate lua urma. E greu să găsești paradisuri fiscale care să îi primească, să intri pe o bursă ca să nu ți se ia urma", a adăugat Emanuel Iftode. 


Cea mai bună variantă rămâne, în concluzie, investiția în imobiliare. "Cele mai interesante zone pentru investiții imobiliare, pentru noi, erau cele sărace. Pentru că acolo nu controlează nimeni de unde vin banii", a mai spus traficantul. 


Și nici în aceste afaceri, a susținut bărbatul, metodele folosite nu erau tocmai legale. "În România, afacerile se fac în bar sau în pat și poți să atragi de partea ta până și președinți de bănci. Să spunem că faci ceva neplăcut… cum ar fi să le bagi o fată în pat și să-i filmezi în timp ce întrețin relații sexuale. După aceea îi ai la mână", a mai susținut constănțeanul. 


Emanuel Iftode a fost arestat, în Spania, după ce a fost "turnat" de un membru al familiei. Astăzi, este la închisoare și susține că după ce va ieși, "nu o va lua de la zero". "Chiar dacă nu am nimic, sunt câțiva oameni care trebuie să îmi dea câteva milioane, ca un mulțumesc!".


Comentează știrea

nae
4 mai 2015
avem si noi aici

Asa e si cu blocurile ridicate peste noapte in oras si care stau goale = bani spalati din droguri,evaziune fiscal,prostitutie,jafuri etc

iulyiuly
4 mai 2015
job

Lucru legal la domiciliu.Cautam colaboratori/dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si internationala a cartilor electronice.Se lucreaza comod de la domiciliu maxim 3 ore pe zi (PART-TIME) sau FULL-TIME.Nu necesita experienta.Se ofera curs gratuit prin email de la zero cu durata de 12 zile.Se cere : calculator,conexiune la internet,rabdare,seriozitate,perseverenta.Plata castigurilor este garantata printr-un contract legal cu editura EPUBLISHERS.SRL.Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti,o sa incepeti sa lucrati.Oferim si solicitam seriozitate!!!Castigul depinde numai de dvs.Pentru mai multe detalii trimiteti textul,,INFO,,la adresa de email: [email protected]. Raspund la solicitari in maxim 24 de ore.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5199 secunde