"AFACERE" STRICATĂ DE POLIȚIȘTI. Cum încercau trei tineri să-i lase pe constănțeni fără bani

Joi, 20 Iulie 2017
2311
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de către un bărbat din Constanța, care a reclamat faptul că în jurul orei 05.00, persoane necunoscute au încercat să-l înșele, cu suma de 950 de euro și 2.000 de lei, prin metoda ,,Accidentul".


În urma cercetărilor, polițiștii constănțeni l-au depistat pe B.M.-R., în vârstă de 16 ani, iar ulterior, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au fost identificați S.I.-V., în vârstă de 25 de ani și N.S., în vârstă de 19 ani, care se deplasau cu un autoturism.


Polițiștii constănțeni i-au reținut pe S.I.-V. Și N.S., pe care i-au introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 20.07.2017 vor fi prezentați unității de parchet pentru luarea unor măsuri preventive.


Pagina a fost generata in 0.4724 secunde