Afacere de familie cu diplome false, la Constanța. Cât costa să devii bucătar sau drujbar peste noapte

2068
Afacere de familie cu diplome false, la Constanța. Cât costa să devii bucătar sau drujbar peste noapte - fonddiplome1-1454519617.jpg

Articole de la același autor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au destruc-turat o grupare care se ocupa cu falsificarea de diplome. Dis de dimineață, polițiștii Secției Regionale Transporturi și mascații au luat cu asalt 23 de locuințe, unde aveau indicii că domiciliază suspecții și complicii acestora. Percheziții au avut loc în municipiul Constanța și în localitățile Castelu, Murfatlar, Valu lui Traian, 23 August, Negru Vodă și Mangalia.

În urma descinderilor, oamenii legii au luat pe sus 23 de persoane care au fost escortate la sediul poliției pentru audieri.

Potrivit unor surse, capul grupării este un bărbat de 82 de ani, din Constanța. Acesta "lucra" împreună cu cei doi copii ai săi, fiica de 50 de ani și băiatul de 48 de ani. Potrivit anchetatorilor, Vasile Ștefan B. era administratorul unui Centru de Pregătire Profesională, din Con-stanța. În trecut bărbatul a fost profesor la Liceul Tomis și de 20 de ani a ieșit la pensie.

v v v

Ca să mai câștige un ban cinstit acesta ținea cursuri și oferea diplome pentru diferite profesii, precum bucătar, confecționer textile, tehnician construcții, drujbar etc. Asta, deși acesta ar fi avut autorizație să dea diplome doar pentru tehnician electromecanic. Dacă la început lucrurile s-au desfășurat oarecum normal, pe parcurs, la insistențele elevilor, acesta a început să dea diplome fără a mai ține cursuri și fără a da examene. Vorba a umblat și octogenarul era tot mai căutat pentru a elibera diplome care nu de puține ori erau antedatate.

De la locuințele suspecților, oamenii legii au ridicat mai multe documente și de la cumpărători au luat diplomele obținute în mod fraudulos. Acestea nu erau "distribuite" doar în municipiu ci și în afara județului, dar și peste hotare. Prețul varia de la 650 de lei la 1.500 de lei.

Constănțeanul este acuzat, până în prezent, de 14 infracțiuni de abuz în serviciu și fals intelectual, fiica sa, Cecilia B., angajată ca secretară la centrul respectiv, este cercetată pentru abuz în serviciu și fals intelectual, iar fiul, Cezar Mihail B. și alți doi complici pentru complicitate la cele două infracțiuni. Rolul acestora era de a intermedia tranzacțiile.

Ceilalți indivizi ridicați de la domiciliu sunt o parte din cumpărători, ei fiind acuzați de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

La închiderea ediției audierile erau în plină desfășurare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6064 secunde