Adina FLOREA, în fața comisiei CSM: "Lupta anticorupție rămâne unul dintre demersurile cele mai importante"

160
Adina FLOREA, în fața comisiei CSM:

Articole recomandate

Procurorul Adina Florea, propunerea la șefia DNA a ministrului Justiției Tudorel Toader, a susținut un interviu în fața comisiei CSM pentru postul de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție., scrie evz.ro


Adina Florea a susținut interviul astăzi după ce și-a depus demisia în urmă cu câteva zile.

Ea a declarat că și-a depus candidatura în cadrul secției deși este propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, la șefia DNA.

Adina Florea a primit aviz negativ pentru șefia DNA, iar în urmă cu o zi, președintele Klaus Iohannis a declarat că "România nu poate să facă pași înapoi în lupta anticorupție și nu voi accepta niciodată așa ceva. (...) DNA are nevoie (...) de o persoană independentă, hotărâtă să își asume această luptă dificilă, grea. (...) Avem un aviz negativ de la CSM. (...) Chestiunea mă preocupă. (...) Am solicitat departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas înapoi în lupta anticorupție din România".


"Lupta anticorupție rămâne unul dintre demersurile cele mai importante în această societate.", a declarat Florea în timpul interviului.

"Candidatura mea pentru demnitatea de procuror-șef al DNA rămâne, sunt în cursul unei proceduri. Cred în această candidatură, mi-am depus-o pentru că am credința că pot să aduc un plus la DNA, astfel încât această structură din cadrul Ministerului Public să își aducă la îndeplinire obiectivele pe care le are în lupta împotriva corupției. Dar candidatura pe care pentru această funcție nu are nicio legătură cu candidatura pentru această secție. Această candidatură este de procuror de execuție, ceea ce înseamnă că îmi doresc să instrumentez dosare, așa cum am făcut și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța unde mi-am desfășurat activitatea până la încetarea delegării, așa cum fac și acum sau unde sper să fac și acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În mare, cred că nu pot fi confundate cele două candidaturi", a mai declarat Florea.


Sursa: evz.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9287 secunde