ACCIDENT RUTIER GRAV. Microbuz 301 răsturnat la Gară, 4 victime la spital. Șoferul se certa cu pasagerii

12356
16

Articole de la același autor

Un grav accident rutier s-a produs duminică după-amiază, în zona Gării Constanța. Potrivit Poliției Rutiere, patru victime rănite ușor au ajuns la spital, una dintre ele rămânând internată.

Tatăl uneia dintre victime, cea care a rămas internată, este revoltat de modul în care s-a produs acest accident.

Potrivit lui Marian Nicola, fiica sa, Ramona, se afla duminică, în jurul orei 15, într-un microbuz 301, în zona Gării Constanța. Din stația de la Gară ar fi urcat un pasager care i-a dat șoferului 10 lei, însă acesta nu ar fi înapoiat restul corect. De aici și până la accident nu a mai fost decât un pas. "Am înțeles de la fata mea că pasagerul i-a reproșat șoferului că nu i-a dat restul corect. Șoferul s-a enervat, au început să se certe, i-a aruncat restul pasagerului după care nervos a început să-și numere banii. În timp ce se certa și își număra banii, șoferul a intrat cu viteză în curba de la intersecția cu Șoseaua Mangaliei, a lovit bordura și s-a răsturnat. Șase persoane au ajuns la spital, însă fata mea a fost cel mai rău. Are gura spartă, a fost cusută la picior deoarece a avut o rană urâtă, a avut și alte traumatisme la cap", ne-a povestit Marian Nicola. Omul este revoltat deoarece de ieri și până în această dimineață nimeni de la Poliția Rutieră nu s-a interesat de victime și nu a luat nicio declarație. "Am fost în această dimineață la Poliția Rutieră și mi-au spus să mă întorc după ora 10 seara, că atunci vine domnul Olteanu, cel care se ocupă de anchetă. În loc să ne caute polițistul pe noi, stăm noi să îl căutăm noaptea", ne-a mai declarat Marian Nicola.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subcomisar Carmen Șerbănescu, spune că atâta timp cât victima nu a suferit fracturi, evenimentul este încadrat la accident ușor. De asemenea, polițistul spune că victima va fi citată și are posibilitatea de a se îndrepta în instanță împotriva șoferului, chiar dacă acesta nu va fi trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă.

Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
constanteanu
27 iulie 2015
gms

sa fie interzisa aceasta firma care practica de ani buni evaziunea fiscala si foloseste numai angajati la negru.babinciuc a nenorocit transportul civilizat in constanta.

tabitta
27 iulie 2015
mesaj

Cautam Operatori calculator pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa aprox 3 ore pe zi Cerinte: -minim 18 ani - cunostinte minime PC ; - necesar calculator; - conexiune internet; - rabdare; - seriozitate. Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire, apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati. Se ofera contract de comision. Se castiga bani frumosi. Program part-time. Oferim si solicitam seriozitate. Pt detail la adresa de email : [email protected]

Ioan
27 iulie 2015
saracia ucide

Doar nu te astepti ca la 1 leu per calatorie sa mergi in civilizatie sau in siguranta. Oamenii se urca in microbuze pentru ca ratc-ul nu mai e demult o solutie. A fost distrus in mod voit. Astazi in rablele made in belarus isi fac veacul doar discriminatii si asistatii social, adica votantii lui mazare. Lui mazare trebuie sa-i multumeasca parintii fetei pentru situatia de cacat in care a ajuns orasul asta.

garcea
27 iulie 2015
Hapsanii de la gms

firma asta a adunat toate scursurile de soferi , niste badarani niste inculti niste zdrențe de animale cu doua picioare că oamenii nu sunt, iar firma asta trebuie închisă pentrucă nu oferă un transport civilizat modern si în siguranță.

Calator
27 iulie 2015
Pasagerii-s de vina

Pasagerii-s de vina ca au tacut din gura si ca nu i-au scos dintii la nenorocitul ala de sofer care-si bate joc de vietile lor pe fata.

constanteanul microbuzist
27 iulie 2015
microbuze

Chiar nimeni nu poate obliga aceasta firma sa intre in legalitate ! Microbuzele sunt jalnice si soferii sunt slab profesional ! ARR -ul , Politia ,Anaf dece nu intervine ?

isi iau "salariul"
27 iulie 2015
ARR-ul si Politia

de la ei, ce te faci ca nu pricepi ?

Un cetatean
27 iulie 2015
gms

Nimeni nu merge cu aceste masini de placere ci din motiv ca autobuzele nu corespund cu traseele sau pt asta a ajunge la destinatie esti nevoit sa schimbi 2-3 masini,o varianta rapida dar nu usora si nici in siguranta!!Merg aproape zilnic cu aceste microbuze,soferii au o treaba in permanenta stau in telefon si discuta fiecare cati pasageri au luat,ba se cearta ca ala a mers mai repede si ca i-a luat clientii si stilul de a conduce e acela de parca ar transporta carofi...Si-au bagat la bani in buzunar de-a lungul anilor cei cu Gms-ul,care sunt bn pusi din moment ce nu ii obliga nimeni sa i-a niste masuri.Cum treg rablele astea de masini peste itp,rar?in halul in care arata???scaune rupte,fiare iesite in exterior,iar usile legate cu funii???Despre soferi numai vb unii ar trebui sa se lase au si un vocabular obscen si vb si de sus cu calatorii.

DANIEL
27 iulie 2015
OPORTUNITATE PENTRU ORICINE

OPORTUNITATE PENTRU ORICINE! Aceasta oportunitate este unica, rodul muncii unei echipe de profesionisti inimosi, gata sa va ofere si dvs o cale de a va rotunji veniturile! Va asteptam sa incepeti si sa castigati bani acum, din prima luna, in ritmul dvs, fara stres, fara obligatii! Cereti mai multe informatii la adresa de email: [email protected]

Pacientul
27 iulie 2015
microbuze

Desfiintarea transportului cu microbuze,atat in oras cat si in afara. Asta e solutia.

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2308 secunde