Accident mortal. Pieton spulberat de o mașină

264
Accident mortal. Pieton spulberat de o mașină - accidentmortal-1435507793.jpg
Un tânăr de 28 de ani, din Fântânele, a trăit o experiență pe care nu o va uita prea curând. Se întorcea din străinătate și urma să le facă o surpriză rudelor, însă nu a mai putut să le ofere decât una neplăcută. 


Vineri noapte, bărbatul se deplasa cu un autoturism marca BMW, pe Drumul Național 22, dinspre Constanța către Tulcea. În localitatea Lumina, șoferul a lovit un pieton care se de-plasa pe marginea șoselei. În urma impactului, conducătorul auto s-a speriat, a tras de volan și a intrat pe contrasens, iar victima fost aruncată la câțiva metri distanță. 


În stare de șoc, tânărul a sunat imediat la 112 și a cerut ajutorul autorităților. Agenții Serviciului Poliției Rutiere s-au deplasat imediat la locul accidentului și au pornit o anchetă. Oamenii legii au stabilit că victima se deplasa pe marginea drumului în timpul impactului. Cadrele medicale sosite la fața locului i-au acordat îngrijiri medicale, însă, din păcate, eforturile au fost zadarnice. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. 


Pietonul nu a putut fi identificat pe loc, deoarece nu avea niciun act de identitate asupra sa. În cursul zilei de sâmbătă, oamenii legii au stabilit că bărbatul avea 37 de ani și era din localitatea Cogealac. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar polițiștii au stabilit că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. El le-a declarat oamenilor legii că venea din Germania și mai avea câțiva kilometri până la destinație. Polițiștii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4292 secunde