Accident grav. Șase persoane, spitalizate

195
Accident grav. Șase persoane, spitalizate - accident-1489387144.jpg
Șase persoane, cinci adulți și un copil, au fost transportate duminică seara la spital în urma unui accident în care au fost implicate o autoutilitară și o căruță.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita a declarat că, din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 38 ani, din Miercurea Ciuc, care conducea o autoutilitară pe DE 578 pe direcția Gheorgheni-Miercurea Ciuc, pe raza comunei Sândominic a acroșat o căruță cu un cal, care transporta crengi de brad, potrivit Agerpres.


Șoferul a pierdut controlul volanului, a încercat să redreseze autovehiculul, dar nu a reușit și, după aproximativ 60 metri, a ieșit în afara carosabilului, unde a lovit un utilaj agricol, staționat și a fost aruncat înapoi pe șosea, unde s-a răsturnat.


Din accident a rezultat rănirea a șase persoane, toate aflate în autovehicul, care au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.


La fața locului s-a intervenit cu patru ambulanțe, un echipaj SMURD, o mașină de descarcerare, dar și echipaje de poliție și voluntari de la Serviciul pentru Situații de Urgență din Sândominic.


Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Harghita au declarat că cel mai grav rănit este un bărbat de 34 de ani, care are un traumatism cranio-cerebral acut închis. Ceilalți adulți au diverse traumatisme și leziuni, iar copilul de 7 ani a suferit mai multe escoriații, toți urmând să fie supuși unor investigații amănunțite.


"Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a spus Gheorghe Filip.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2733 secunde