Accident devastator / Logan distrus complet de o autorulotă

387
Accident devastator / Logan distrus complet de o autorulotă - acc-1634393334.jpg

Articole recomandate

Logdan distrus complet de o autorulotă, astăzi, după un accident devastator produs pe DN1, în zona localităţii Posada din judeţul Prahova.


Impactul a fost atât de puternic încât Loganul, în care se aflau trei persoane, a fost complet distrus, iar ocupanţii au rămas încarceraţi între fiarele contorsionate ale maşinii.


Martori la accident, alţi şoferi au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut ajutorul pompierilor de la Descarcerare şi medicilor.


"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autovehicule au fost implicate într-un accident pe DN 1 pe sensul Brașov către Ploiești, la kilometrul 114+650 metri, în zona localității Posada, județul Prahova, în urma căruia patru persoane sunt investigate medical pentru a se stabili dacă necesită transportul la spital. Traficul se desfășoară prin dirijare", se arată într-o informare a Centrului Infotrafic.


Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au intervenit pentru a elibera cele trei victime blocate în Loganul distrus.


Printre victime se află şi un bebeluş care a suferit un traumatism cranio-cerebral.


La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Prahova, dar şi mai multe ambulanţe care i-au transportat pe răniţi la spital.


Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6074 secunde