"Accident" cu substanțe periculoase la "Rompetrol"

522
Astăzi, începând cu ora 10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța va efectua un exercițiu de testare a planurilor de urgență externă la SC "Rompetrol Petrochemicals" SRL. Exercițiul urmărește verificarea și evaluarea procedurilor de notificare operativă a unui accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, dar și modul de cooperare între forțele care intervin în cazul producerii unui accident major cu efecte atât în interiorul, cât și în exteriorul amplasamentului. De asemenea, "se urmărește perfecțio-narea cunoștințelor privind mana-gementul accidentului major în afara amplasamentului unui obiectiv SEVESO, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă în cadrul procesului de elaborare a deciziilor de acțiune, dar și armonizarea pregătirii forțelor de intervenție, populației și angajaților de pe platforma Petromidia", spun reprezentanții ISU Dobrogea.  La acest exercițiu, ISU Dobrogea va participa cu personal din toate structurile implicate în gestionarea unei astfel de situații și șase echipaje operative din cadrul subunităților din municipiul Con-stanța și Midia - Năvodari. Lor li se vor alătura personalul de la instalațiile afectate de "accident", Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC Global Security System SA, membri ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență al orașului Năvodari, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Inspec-toratului Județean de Jandarmi, Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Sănătate Publică Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Corbu, Grupului Școlar "Lazăr Edeleanu" Năvodari.

 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5828 secunde