A trecut criza? Serviciul de Înmatriculări Auto lucrează la foc automat!

476
A trecut criza? Serviciul de Înmatriculări Auto lucrează la foc automat! - fondatrecut-1400258611.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, lucrătorii Serviciului Public de Înmatriculare a Vehiculelor Constanța au lucrat la foc automat. Sute de proaspeți proprietari de vehicule au stat la cozi pentru a-și înmatricula noile achiziții. 


De unde acest număr simțitor mai mare, comparativ cu începutul de lună? Reprezentanții instituției spun că nu-și pot explica acest lucru; nu au intervenit nici modificări legislative care să-i avan-tajeze în vreun fel pe șoferi și nici, prin tradiție, luna mai nu este neapărat una în care se realizează foarte multe înmatriculări. Așadar, cel mai probabil, bugetul constănțenilor a mai crescut, într-o oarecare măsură. Acum, cifra celor care au ajuns zilnic la Înmatriculări mai că "bate" spre 100. Deși pare una mare, lucrurile stăteau mult mai bine până la venirea crizei. 


"Este totuși o funcționare la capacitate medie. Până în 2008 erau și 200 de înmatriculări pe zi. Dar la condițiile actuale, după al cincilea an de criză, este bine. Oricum, mai mult de o săptămână, cel mult două, nu ține (n.r.: numărul mare de cereri de înma-triculare). Volumul de activitate cel mai mare îl întâlnim în București, Cluj, Timiș și apoi Constanța", a precizat comisarul șef Marin Dincu, șeful compartimentului Înmatriculări Auto din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Constanța. 


Iulie și august, luni de foc! 
Aglomerație în adevăratul sens al cuvântului se așteaptă la Serviciul de Înmatriculări abia în luna iulie și august. Dacă ne uităm pe datele aferente anului trecut, iulie a fost "vârf de lance". În doar o lună s-au înregistrat peste 2.150 de înmatriculări de mașini noi și la prima înmatriculare (aduse din afara țării), transcrieri și modificări de date (caz în care se schimbă talonul, ca urmare a modificării adresei, a culorii etc.), arată datele Serviciului de Înmatriculări Auto Constanța. Cifra este una mare, dacă ne uităm, de exemplu, la cea din luna aprilie a acestui an: puțin peste 1.450. 


Februarie este însă luna din 2014 în care a fost cel mai aglomerat la Serviciul de Înmatriculări Auto Constanța. Atunci s-au realizat aproape 1.500 de înmatriculări, transcrieri și modificări de date.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.783 secunde