A plecat de la magazin către casă, dar nu a mai ajuns. L-ați văzut?
177
Articole de la același autor
Un adolescent de 15 ani este dat dispărut după ce a plecat dintr-un magazin cu intenția de a merge către casă. Imediat, părinții au anunțat autoritățile. Polițiștii Secției 4 au fost sesizați cu privire la dispariția lui Cătălin Hila, de 15 ani, din municipiul Constanța. Acesta a plecat, duminică, din fața unei societăți comerciale către casă, însă nu a mai ajuns. Oamenii legii, însă, spun că minorul este cunoscut cu plecări repetate de la domiciliu.
Adolescentul are 1,70 metri înălțime, 55 de kilograme, păr șaten, tuns scurt, fața ovală, ochi căprui, tenul deschis și o constituție astenică. Acesta prezintă pe fiecare palmă câte o excrescență, lângă degetul mic.
La data dispariției, minorul purta un tricou de culoare maro, pantaloni gri deschis din tercot și adidași albi cu albastru.
Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Secția 4 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364, int. 20005.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Aprilie 2014
Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Miercuri, 02 Aprilie 2014
Luni, 24 Martie 2014
Sâmbătă, 15 Februarie 2014
Joi, 06 Februarie 2014
Joi, 16 Ianuarie 2014
Joi, 16 Ianuarie 2014
Miercuri, 18 Decembrie 2013
Vineri, 13 Decembrie 2013