A murit Lorin Fortuna, combatant ezoteric și lider revoluționar

313
A murit Lorin Fortuna, combatant ezoteric și lider revoluționar - lorinfortuna-1480088424.jpg

Articole recomandate

Lorin Fortuna, unul dintre liderii Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara, a murit, vineri, la vârsta de 68 de ani, la Spitalul Județean Timișoara, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale, scrie News.ro.



Managerul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat că Lorin Fortuna a decedat în jurul orei 13:00.

El fusese supus unei intervenții chirurgicale în urmă cu câteva zile și era internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara.

În 21 decembrie 1989, Lorin Fortuna a înființat Frontul Democratic Român, prima organizație din perioada Revoluției, el devenind și președinte al acestuia. În decembrie 1989, Fortuna, alături de alți revoluționari, a plecat cu un avion spre București pentru "a-i preda" lui Ion Iliescu Frontul Democratic Român. În avion, a constatat că erau foarte mulți securiști și, pentru că a făcut o escală la Arad, Fortuna și camarazii săi au coborât din avion și s-au întors acasă cu mașini de ocazie, apoi au plecat la București cu trenul. În 22 decembrie 1989, aceștia au ajuns la București și s-au întâlnit cu Ion Iliescu.

După Revoluție, Lorin Fortuna a ocupat pentru câteva luni funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Revoluționarul Lorin Fortuna, fost conferențiar universitar la Universitatea Politehnica Timișoara, a inventat robotul telefonic, care putea fi apelat la numărul 958 și care dădea ora exactă.

În ultima vreme, Lorin Fortuna s-a dedicat ezoterismului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9176 secunde