A fost ridicată INTERDICȚIA de circulație pe drumurile din Constanța

Joi, 30 Ianuarie 2014, 16:08
156
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au transmis că, începând cu ora 15,00, din ordinul prefectului Eugen Bola, "încetează măsura interzicerii accesului autovehiculelor pe drumurile naționale, județene și comunale din județul Constanța". 


"Accesul autovehiculelor pe drumurile naționale, județene și comunale din județul Constanța se va realiza conform autorizărilor primite din partea administratorilor drumurilor și a Serviciului Rutier Constanța. Primarii unităților administrativ teritoriale din județ vor lua toate măsurile administrative necesare pentru aducerea, de îndată, la îndeplinire a acestui ordin. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către autoritățile publice locale, persoane fizice sau juridice va fi sancționată conform prevederilor legale", se arată în respectivul ordin. Decizia a fost luată întrucât au încetat condițiile care au generat instituirea codului roșu de viscol și ninsori abundente. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1832 secunde