A fost reparată autoscara defectă din curtea pompierilor

473
A fost reparată autoscara defectă din curtea pompierilor - autoscaracernavoda-1617212656.jpg

Articole de la același autor

Autoscara care a stat defectă mai bine de un an, în curtea Detașamentului de Pompieri „Fripis Dan Marius” din municipiul Constanța, a fost reparată. Colonelul Mihail Cristian Amarandei, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, a afirmat pentru „Cuget Liber” că autospeciala s-a reîntors deja în cadrul instituției și urmează cât de curând să fie redată pompierilor, pentru intervențiile zilnice. „Reprezentanții firmei unde au fost realizate reparațiile ne-au indicat să realizăm aproximativ 30 de ore de activități de probă, pe ea, înainte de a o repune în funcțiune”, a arătat colonelul.

De îndată că autospeciala aceasta va fi repusă în activitate, autoscara adusă de la Cernavodă se va întoarce în orașul de la Dunăre. „Cel mai probabil, relocarea autoscării la Cernavodă va fi realizată într-o săptămână”, a punctat colonelul Amarandei.

Reamintim că autoscara aflată în unitatea din centrul Constanței era defectă din 2019, aspect ce a ieșit la iveală la jumătatea lunii februarie, când nu a putut fi utilizată la intervenția de pe Bulevardul Mamaia, unde o femeie a murit după ce a căzut de la balconul apartamentului în flăcări. La acea dată, pompierii au intervenit cu o autoscară de la Detașamentul Palas, care a ajuns cu întârziere, după ce femeia căzuse deja de la etaj, de minute bune. Ulterior, ancheta a scos la iveală că responsabilii din ISU Dobrogea nici nu solicitaseră repararea autoscării. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2711 secunde